X 
Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4014

CC a decis! Termenul maxim de valabilitate al vinietei este constituțional

28 mai. 2014,, 17:27   Societate
7992 0
Foto: noi.md
Curtea Constituțională a respins astăzi sesizarea depusă de avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu pe marginea termenului maxim de valabilitate al vinietei.

În acest sens, magistrații Curții au stabilit că prevederea ce vizează termenul de 180 zile, maxim admisibil dintr-o perioadă de 12 luni, de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport neînmatriculate în țară este constituțională.

Magistrații și-au argumentat decizia prin faptul că reglementarea dreptului de folosinţă asupra unor mijloace de transport introduse pe teritoriul Republicii Moldova, dar înmatriculate și aflate la evidența unui stat străin, perceperea obligatorie a vinietei pentru folosirea drumurilor, precum și termenul de valabilitate a acesteia țin de competența legislativului.

Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării, se precizează într-o notă informativă a CC.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?