Eurovision stiri: 517
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Delegaţia moldovenească în CUC a propus modificarea instrucţiunii de utilizare a armei din dotare de către pacificatori

23 mai. 2014,, 12:20   Societate
3549 0
Foto: noi.md
Delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control a propus modificarea regulilor de utilizare a armei din dotare de către pacificatorii de la posturile din zona de securitate (ZS). Despre aceasta a comunicat agenţiei "Infotag" copreşedintele CUC din partea Republicii Moldova, generalul Ion Solonenco.

Potrivit lui, incidentul tragic din 1 ianuarie 2012, produs la postul de pacificatori de lîngă satul Pohrebea, unde un pacificator rus a tras focuri de armă în cetăţeanul Moldovei Vadim Pisari, demonstrează că este necesară introducerea unor noi criterii de utilizare a armei din dotare.

"Delegaţia transnistreană insistă că există Regulamentul serviciului de gardă, în conformitate cu care şi acţionează pacificatorii. Dar Regulamentul este un document specific, elaborat pentru condiţii de război. La noi însă în jur nu este pustiu, locuiesc oameni, merg în vizită unii la alţii. Dacă atunci, în situaţia lui Pisari, ar fi fost implicată şi poliţia moldovenească, cred că totul s-ar fi terminat nu atît de tragic", a opinat Solonenco.

El a explicat că această propunere a fost înţeleasă de partea rusă.

"Ne-am adresat tuturor participanţilor CUC cu propunerea de a studia şi situaţia legată de apariţia sistematică a unui post de trupe militare al Transnistriei pe Nistru, la bacul Slobozia. Am spus în repetate rînduri că postul se instituie independent şi această problemă trebuie soluţionată", a spus Ion Solonenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?