X 
Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4014

Tiraspolul a condamnat „practica vicioasă” a Moldovei de persecutare a demnitarilor transnistreni

20 mai. 2014,, 12:04   Societate
3675 1
Foto: nr2.ru
Ministrul de externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski, a înaintat o solicitare vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, "în legătură cu continuarea practicii vicioase de urmărire penală, motivată politic, a reprezentanţilor oficiali ai conducerii Transnistriei din partea organelor juridice şi de drept ale Moldovei".

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la pagina web a autorităţii de politică externă a regiunii, ea a menţionat în particular urmărirea penală iniţiată de partea moldovenească pe numele şefului administraţiei Dubăsari, Fiodor Kovaliov, pentru că şi-a îndeplinit obligaţiile directe în perioada activităţii profesionale în organele vamale ale RMN.

De asemenea, "măsurile de motivare politică a urmării penale din partea Moldovei sînt aplicate şi în privinţa reprezentantului administraţiei satului Doroţcaia, raionul Dubăsari, Victor Gatman, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor Transnistriei, fapt ce vorbeşte despre caracterul intenţionat şi amplu al utilizării acestui instrument de presiune".

MAE consideră că astfel de acţiuni au "un caracter contraproductiv evidenţiat, deoarece dezechilibrează relaţiile moldo-transnistrene şi pot nivela complet rezultatele pozitive obţinute în cadrul interacţiunii bilaterale în baza subiectelor actuale".

"Caracterul vădit provocator al acestor acţiuni generează îngrijorare în rîndurile transnistrenilor, deoarece aprecierea activităţii profesionale a reprezentanţilor autorităţilor Transnistriei de către judecătorii şi procurorii Moldovei nicidecum nu contribuie la stabilizarea situaţiei şi poate duce la măsuri de răspuns corespunzătoare", remarcă Tiraspolul.

Ministerul a îndemnat Chişinăul "să renunţe la acţiunile destructive şi iresponsabile de acest gen, precum şi la exercitarea presiunii directe sau indirecte asupra părţii transnistrene şi alte acţiuni unilaterale nechibzuite, capabile să ducă la urmări extrem de negative".

Oamenii legii din Republica Moldova au iniţiat o anchetă în privinţa inspectorului de sector din cadrul secţiei de poliţie Dubăsari, sublocotenentul Victor Gatman, pentru încălcări administrative. Faţă de Kovaliov sînt formulate obiecţii "pentru acţiuni la exercitarea funcţiei de şef al Serviciului Vamal Dubăsari în aprilie 2013".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?