Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

Nicolae Timofti: Parteneriatul Estic nu este o competiţie, ci o cooperare a celor ce tind în UE

30 apr. 2014,, 09:45   Societate
3797 0
Foto: noi.md
"În cadrul Parteneriatului Estic nu există o competiţie între ţările noastre, ci o colaborare prietenească, în beneficiul ambelor popoare, care împărtăşesc valorile civilizaţiei occidentale", consideră preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Declarația a fost făcută la Chişinău marţi, în cadrul întrevederii cu spicherul Parlamentului Georgiei, David Usupaşvili.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al preşedintelui, Timofti a spus că "relaţiile tradiţionale de prietenie dintre cele două ţări, precum şi sprijinul acordat de partenerii occidentali, vor facilita parcursul comun de integrare europeană".

Usupaşvili mai consideră că Moldova şi Georgia trebuie să facă împreună pasul decisiv către Europa.

În cadrul întrevederii oaspetelui georgian cu omologul său moldovean, Igor Corman, părţile au discutat consolidarea cooperării între ţări la nivel de parlament şi guvern.

"Dorinţa de a deveni parte a Uniunii Europene contribuie la consolidarea relaţiilor dintre Moldova şi Georgia. În cadrul acestei vizite vom stabili formatul următoarelor noastre întrevederi", a spus Corman.

Usupaşvili este convins că Moldova şi Georgia sînt solidare în realizarea integrării europene şi se vor ajuta reciproc, în măsura posibilităţilor, de a deveni ţări membre ale UE.

"Vizita în Moldova este o dovadă a aspiraţiilor celor două ţări spre integrarea europeană. Succesul de la summitul din Vilnius, din noiembrie 2013 şi curînda semnare a Acordului de asociere cu UE, în iulie, nu trebuie să distragă Moldova şi Georgia de la continuarea reformelor", consideră spicherul georgian.

Politicianul georgian a menţionat că "Moldova şi Georgia tind să devină membre ale unei Europe lărgite, fapt ce le va permite să trăiască în armonie", remarcînd că ambele ţări se confruntă cu probleme ce ţin de integritatea teritorială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?