Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4015

Moldova şi Ucraina și-au reafirmat angajamentul faţă de formatul „5+2” al reglementării conflictului transnistrean

9 apr. 2014,, 12:35   Societate
4021 1
Foto: noi.md
Moldova şi Ucraina pledează pentru continuarea negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean în cadrul actualului format "5+2". Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Biroul pentru Reintegrare, declaraţia a fost făcută în cadrul întrevederii vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, cu noul reprezentant special al Ucrainei în procesul de negocieri, Andrei Veselovski.

Potrivit comunicatului, în cadrul întrevederii s-a discutat situaţia reglementării transnistrene, cursul negocierilor, inclusiv subiectele legate de pregătirile pentru runda de negocieri, care urma să aibă loc pe 10-11 aprilie la Viena. În comunicat se menţionează că Carpov a pledat pentru "atingerea progresului pe toate cele trei coşuri convenţionale, în special, privind subiectele din coşul 3". Rusia şi Transnistria sînt categoric împotrivă să fie discutat "coşul trei", care include aspecte politice, instituţionale şi de securitate ale reglementării conflictului transnistrean.

"De asemenea, interlocutorii au abordat şi problematica şcolilor cu predare în grafia latină, accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole, situaţia din Zona de securitate, ş.a. În acest sens, viceprim-ministrul pentru reintegrare a reiterat necesitatea abţinerii de la acţiuni unilaterale care pot duce la subminarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, menţionînd că problemele apărute trebuie soluţionate în cadrul mecanismelor existente de dialog", se menţionează în comunicat.

Reprezentantul special al Ucrainei a confirmat "necesitatea menţinerii dialogului politic între actorii şi partenerii implicaţi în procesul de reglementare, în conformitate cu principiile şi procedurile negocierilor în formatul "5+2".

"De asemenea, Andrei Veselovski a menţionat că pe parcursul mandatului său vor fi depuse eforturile în direcţia soluţionării conflictului transnistrean", se remarcă în comunicat.

Andrei Veselovski, fiind viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, deja a fost reprezentantul special al preşedintelui Ucrainei Victor Iuşcenko în procesul de reglementare a conflictului transnistrean – în anii 2005-2008. Anume în acea perioadă a fost luată decizia unui posibil export din Transnistria doar cu înregistrarea vamală în Moldova. Kievul oficial a susţinut atunci aceste măsuri, care au fost calificate la Tiraspol ca "o blocadă economică" a regiunii. Între anii 2008-2010 Veselovski a fost reprezentantul Ucrainei în Uniunea Europeană. Funcţia de reprezentant special ala Ucrainei în reglementarea transnistreană era exercitată de Igor Harcenko. Anul trecut, în aprilie 2013, Harcenko a devenit ambasadorul Ucrainei în Japonia. Atribuţiile de reprezentant special în reglementarea transnistreană au fost delegate ambasadorului Ucrainei în Moldova, Serghei Pirojkov. Însă, decretul de eliberare din funcţie a lui Harcenko a fost semnat de preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, pe 4 aprilie 2014, numindu-l din nou în această funcţie pe Andrei Veselovski.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?