X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Mîine Rusia poate fi lipsită de dreptul de vot în APCE

7 apr. 2014,, 00:01   Externe
7621 21
Foto: nr2.ru
Mîine la Strasbourg va începe sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în care se așteaptă o decizie privind impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei.

Tema principală a sesiunii va fi discutarea crizei din Crimeea. APCE a subliniat în mod repetat inadmisibilitatea acțiunilor Rusiei împotriva Ucrainei și a condamnat cu asprime anexarea Crimeei.

În acest context în APCE au apărut două inițiative cu privire la Rusia . Reprezentantul Danemarcei Michael Jensen a sugerat lipsirea Rusiei de dreptul de vot și a fost susținut de 53 de membri ai APCE. Iar Robert Walter din Marea Britanie a cerut limitarea împuternicirilor rușilor, inițiativa britanicului fiind semnată de către 74 de membri ai APCE.

Rușii au primit vestea destul de agresiv și, în loc de a restabili un dialog cu lumea au anunțat că sînt gata să părăsească APCE. Despe aceasta toată săptămîna au vorbit deputații Dumei de Stat a Rusiei.

Șeful Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a propus să fie pedepsite țările care au inițiat rezoluția anti-rusă de excludere a Rusiei din APCE. Potrivit lui Jirinovski, nimeni nu ascultă Rusia, ci doar o ofensează, critică și murdăresc.

Igor Morozov, membrul Comisiei pentru afaceri externe al Consiliului Federației din Rusia, a declarat că, dacă Rusia se va retrage din APCE, FR poate anula moratoriul la pedeapsa cu moartea. (Moratoriul a fost unul dintre termenii admiterii Rusiei în APCE). De asemenea, potrivit lui Morozov, toate deciziile luate de CEDO, își pierd forța.

În APCE criza din Crimeea este considerată cea mai gravă din ultimii 18 ani.

Conform procedurii, cele două propuneri privind Rusia au fost trimise într-o comisie specială, care va pregăti o rezoluție. Adunarea Parlamentară le va examina pe 9 sau 10 aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?