Şeful statului iese la rampă

Foto: noi.md

Marţi preşedintele Nicolae Timofti s-a produs în faţa reprezentanţilor presei. Ca de obicei, solemn, justiţiar, animat de elan patriotic şi ghidat de farul integrării europene. Iar întrucît subiectele abordate şi întrebările adresate vizau cele mai grave probleme ale ţării, şeful statului a recurs, ca de obicei, la silabisirea atitudinilor şi răspunsurilor de pe hîrtie.

Să luăm pe rînd o serie de chestiuni vizate de comandantul nostru suprem.

Fiind întrebat ce crede despre solicitarea autorităţilor de la Tiraspol de a adera la Rusia, Timofti a opinat că “astfel de acţiuni sînt contraproductive atît pentru Moldova, cît şi pentru Rusia”. De ce anume aşa, domnia sa nu a explicat. Pentru că în eventualitatea desprinderii Transnistriei de Moldova şi alipirii ei la Rusia, partea care ar pierde ar fi Chişinăul, iar partea care ar cîştiga, respectiv, Moscova. Astfel încît, se pare că pentru perdant ar fi vorba de ceva contraproductiv, iar pentru cîştigător – dimpotrivă. Dar nu ne luăm la harţă cu domnul preşedinte, el oricum ştie mai multe. Funcţia îl obligă.

Pronunţîndu-se asupra referendumului din Crimeea, Timofti l-a numit ilegal, specificînd că “RM nu recunoaşte rezultatele acestuia şi reconfirmă susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”. El a mai adăugat că “Rusia va încălca dreptul internaţional dacă va alipi Crimeea”. Parcă totul e corect, doar că e bine să nu uităm, de exemplu, că separarea regiunii Cosovo de Serbia n-a fost recunoscută, printre altele, nici de Rusia, nici de România, dar asta nu a împiedicat-o să se bucure de suportul Occidentului. De altfel, apariţia unui nou subiect al dreptului internaţional are loc prin simpla recunoaştere unilaterală a acestuia de către un alt subiect al dreptului internaţional, fără nici un fel de coordonări sau aprobări suplimentare în cadrul unor organisme internaţionale. Acest adevăr este cunoscut, fireşte, de către un jurist eminent cum este şeful statului.
• Satisfăcînd curiozitatea jurnaliştilor, preşedintele a menţionat printre succesele de bază ale ţării şi faptul că, cităm, “am acceptat să fiu preşedinte”. Mare noroc pe capul moldovenilor a picat odată cu generoasa şi patriotica acceptare de către domnul Timofti a funcţiei de şef al statului! Grea povară mai e să fii preşedinte! Grijile ţării nu-s o glumă. Aşa că, vrei, nu vrei, bea Grigore, agheasmă. Pe vremea primului preşedinte, Mircea Snegur, care se dumirise prin primăvara lui 1996 că numele corect al limbii noastre este limba română, apăruse o parafrazare a sintagmei respective: “Numele corect al limbii noastre este Mircea Snegur”. Iată că cel de-al patrulea preşedinte ne oferă un bun prilej să reluăm jocul de cuvinte: “Numele corect al succesului nostru este Nicolae Timofti”. Şi punctum. Iar cine nu e de acord, nu e nici patriot şi nici proeuropean.

• După ce asistenţa a înţeles care e esenţa poveştii noastre de succes, a venit rîndul enumerării eşecurilor. Aici Timofti a ochit din nou în zece. Eşecul major, în opinia dînsului, ar consta în tentativa nereuşită de a “scoate în afara legii simbolurilor comuniste”. Trecem peste faptul că şi domnia sa a fost o perioadă îndelungată a vieţii sale comunist. Nu de trecutul lui comunist e vorba aici, ci de prezentul continuu, în care se regăseşte ca jurist de forţă. De altfel, dincolo de preferinţele ideologice, întrebarea ar fi CUM ANUME, sub aspect strict legal, s-ar putea realiza una ca asta? Că “necesitatea revoluţionară”, spre deosebire de perioada de după 1917, nu mai poate fi invocată întrun stat de drept. Asta pentru că aici e vorba nu de gusturi, ci de proceduri legale.

• Domnul Timofti a mai informat gazetarii că mîine, adică, miercuri, 19 martie, are un drum de făcut. Omul a zis: “Am să mă duc prin România, am să discut cu Băsescu”. Mă rog, voia boierului, nimic de zis. Doar că cel care îi va fi gazdă are efectul gazului turnat pe foc pentru o bună parte a cetăţenilor noştri. Cineva ar putea ironiza că pînă nu seamănă, nu se adună ori, altfel zis, cum îi turcu-i şi pistolul. Noi, însă, credem că cei doi şefi de stat vor contribui atît la impulsionarea mult rîvnitei integrări europene, cît şi la stabilizarea situaţiei politice din Moldova. Poate chiar şi la dezlegarea crizei din Ucraina. Vorba clasicului: “Amîndoi sîntem de-o seamă/de-o făptură şi de-o mamă…”. Rămînem în aşteptarea sfatului celor doi înţelepţi. Mîine ne vom ciuli de zor urechile, ca să nu scăpăm – Doamne fereşte! – vreo idee mai importantă izvodită de către cei doi. Ne aşteptăm la efectul sinergetic. Mîine unul şi cu unul nu va mai face doi, ci trei şi poate chiar mai mult.

Referindu-se la demisia fostului ministrul al Apărării Marinuţa, Timofti a opinat, printre altele, că, cităm, “după părerea mea, suicidele în Armata Naţională erau prea frecvente”. Întocmai! Oare ce o fi de capul soldaţilor noştri de au început să încalce graficul suicidurilor şi să-şi pună capăt zilelor “prea frecvent”. Vorba aia, mai răruţ, mai drăguţ, totul conform planului. În plus, Timofti a mai specificat că “este grav să se fure arme şi mai ales că am aflat din alte surse despre aceasta”. Asta e chiar din cale-afară! Rămîne doar de văzut la ce s-a referit şeful statului, la faptul că hoţii nu l-au pus la curent în prealabil ori că Marinuţa a preferat să nu-l întristeze cu ştiri deprimante. Cît despre candidatura lui Vitalie Catană la Apărare, preşedintele a mărturisit că nu-l cunoaşte personal, dar că l-a văzut la televizor. S-ar putea ca tocmai ăsta să fie norocul tînărului aspirant la funcţia de ministru, că avem un preşedinte care, dacă nu e chiar teleman, e un telespectator pasionat. Aşa mai află şi el ce se mai întîmplă prin ţară. Iar dacă totuşi îl va numi pe Catană, nu ne rămîne decît să ne bucurăm. La un comandant suprem cuminte, non-violent şi pacifist, avem nevoie şi de un ministru pe potrivă, care arată ca o fată mare dată cu gel şi alifii. Cum să nu-ţi aminteşti şi aici de un alt vers aproape clasic: “Mama pîine albă coace/Noi cîntăm voios,/Pentru pace, pentru pace/Mulţumim frumos!”. Cui? Se ştie, conducerii noastre.

Dacă tot veni vorba, Timofti şi-a dat cu părerea şi asupra relaţiilor RM cu NATO. Ia să-i ascultăm ideea: “Constituţia prevede că RM este o ţară neutră. Trebuie să respectăm Consituţia, deşi vedem că Ucraina regretă că nu a aderat la timp la NATO”. Ce ar trebui să înţelegem din astea? E simplu. Că deşi sîntem neutri, ar fi bine să nu mai fim. Altfel o păţim ca ucrainenii, care şi-au asmuţit maidanezii contra ruşilor şi au rămas fără Crimeea. Acum ar reieşi că nu ne rămîne decît să le luăm exemplul: să sărim şi noi cu sapa la avioane, că poate rămînem şi fără Transnistria, şi fără Găgăuzia. În schimb, cum ar zice preşedintele, nu vom avea ce să regretăm. Ne-a fi plăcut să auzim un răspuns mai tranşant, mai univoc, dar în lipsă de aşa ceva, ne mulţumim şi cu echivocurile. Că, cine ştie, poate tocmai acestea sînt un semn sigur al înţelepciunii.

Cît despre deputaţii cumpăraţi, ce să zică cumintele şi blajinul nostru şef de stat. Eu, cică, “nu mă implic în activitatea executivă şi parlamentară (Asta deşi legea îi permite să o facă, ba chiar îl şi obligă – n.n.). “Asemenea informaţie ne pune pe gînduri, este un fenomen grav, dacă un ales al poporului se vinde anumitor interese”, – a conchis Timofti. Căderea pe gînduri, se zice, este un exerciţiu extrem de util. În plus, face bine la digestie şi stimulează somnul. Iar de o fi sau nu la mijloc un caz de corupţie, şeful statului va afla la timpul potrivit, cînd cei de la guvernare vor găsi de cuviinţă să-l informeze. Iar pînă atunci, cică, “organele de anchetă acţionează în limitele legii”. Bine că e aşa şi nu altfel. Că, pe drept cuvînt, asta ne mai lipsea, ca organele respective să iasă, măcar şi din greşeală, din limitele legale. Ei, la noi una ca asta nu poate avea loc şi basta. Că doar sîntem europeni sadea.

Venise vorba şi despre scandalul legat de pretenţia mai multor deputaţi din toate fracţiunile parlamentare, inclusiv din opoziţie, să se aleagă cu locuinţe noi în centrul oraşului la preţuri de nimic. Dar fiţi pe pace, că şi aici preşedintele şi-a manifestat din plin ingeniozitatea şi a lămurit cu seninătate voievodală cum stau lucrurile. “Întro ţară săracă aceste informaţii sînt interpretate exagerat. Nu este rău, – a opinat şeful statului, – că cetăţenii, chiar dacă sînt deputaţi, doresc să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai în limitele legii.”. O fi aşa, nu ne punem în poară. Doar că la noi nu ştiu cum se întîmplă, dar cam de fiecare dată cine-mparte, parte-şi face. În plus, poate că ar fi meritat ca simpla curiozitate a preşedintelui să-i sugereze verificarea condiţiilor de trai de care se bucură la ora actuală respectivii aleşi ai poporului. Asta pentru ca să se convingă că majoritatea dintre ei au şi vile la sol, şi conturi de milioane, şi afaceri grase. Desigur, condiţiile de trai de care se bucură în momentul de faţă mai toţi deputaţii din lista respectivă sînt excelente, chiar de lux. Dar întotdeauna e loc de mai bine. Că doar oamenii n-au zis că n-ar dispune de spaţii de locuit suficient de confortabile, ci că pur şi simplu ar dori “să-şi îmbunătăţească condiţiile de trai”. Iar cei care nu au deloc acoperiş de-asupra capului, n-au decît să mai aştepte. Că doar nu dau turcii. Şi aleşi ai poporului avem doar cîteva duzini, iar oamenii de rînd, vulgul, să mai aştepte. Acum e rîndul deputaţilor să-şi facă dreptate.

Jurnaliştii au vrut să audă părerea lui Timofti şi asupra recentei iniţiative de a înlocui monumentul ostaşului sovietic din faţa Academiei de Ştiinţe cu cel al limbii române. Şi aici şeful nostru de stat s-a descurcat de minune. Să ascultăm vorba-i plină de tîlc: “Datorită profesiei mele, am judecat oamenii nu după cum gîndesc (ei sau judecătorul? – n.n.), dar ce acţiuni fac (Cine, judecătorii sau infractorii? Că doar nu e totuna – n.n.)”. Preşedintele şi-a continuat gîndu-i fluent şi plin de consistenţă astfel: “Doresc să fie un monument al limbii române, locul trebuie identificat de specialişti. Dacă vor decide să fie în locul ostaşului sovietic, nu sînt împotrivă ”, – a concluzionat preşedintele. Despre implicaţiile politice şi geopolitice, despre reacţiile energice ale unei părţi considerabile a societăţii domnia sa a preferat să nu se pronunţe. Plin de tact, delicateţe şi rafinament intelectual, Timofti a căutat un răspuns solomonic. Unii susţin că l-a găsit, alţii că nu, dar, oricum, satisfacţia de a-i auzi aprecierea învăluită în rotocoale de fum diplomatic a fost una generală.

Referindu-se la proiectul său în acest mandat, la misiunea sa, cum ar veni, preşedintele Timofti a ţinut să sublinieze: “susţinerea coaliţiei de guvernare în integrarea europeană”. Bun şi aşa, zicem noi. Vorba lui Nicolae Sulac: “Ei, decît nica…” Trebuie să înţelegem că “integrarea europeană” ne va rezolva toate problemele. Pe drept cuvînt, visul mişcă istoria înainte. Totul depinde de faptul cine e cel care visează şi ce anume i se arată în vis. Nu ştim de ce, dar ne-a trecut prin cap nitam-nisam maxima carteziană: “somnul raţiunii naşte monştri”. Bine măcar că nu e vorba de cazul nostru. La noi totul e bine şi va şi mai abitir. Sau mai dihai. Se va vedea.

Cît priveşte felul în care se va manifesta preşedintele în viitoarea campanie electorală, dînsul a mărturisit că “nu se va implica în politică”. Bun şi aşa. Doar că şeful statului este implicit şeful sistemului politic întrun stat. În unul normal, fireşte. Iar Moldova, categoric, este un stat mai mult decît normal.