Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Legislatorii doresc să-i lipsească pe procurori de epoleţi

26 feb. 2014,, 09:00   Societate
4452 2
Foto: moldnews.md
Grupul de lucru pentru reformarea procuraturii intenţionează să-i lipsească pe procurori de gradele speciale şi, respectiv, de epoleţi. O astfel de decizie se examinează în cadrul procesului de demilitarizare procuraturii.

Potrivit agenţiei "Infotag", în cadrul şedinţei de marţi a grupului, directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, a spus că "este necesară excluderea gradelor speciale ale procurorilor, deoarece colaboratorii procuraturii trebuie să-şi demonstreze calităţile profesionale, nu epoleţii".

"La momentul actual, potrivit rezultatelor testării, procurorii obţin nivel de calificare, nu grade. Dacă anterior gradele erau direct proporţionale epoleţilor, acum nu mai este aşa, respectiv, nu există necesitate în acordarea acestora", a menţionat Gribincea.

Juristul este convins că "aceasta este o practică sovietică, de care trebuie să ne dezicem, iar procurorii pot urma practica judecătorilor, în care salariul depinde de postul ocupat şi experienţa de muncă".

Fostul procuror general Dumitru Postovan consideră că "uniforma înfrumuseţa procurorii şi cetăţenii aveau încredere în ei, deoarece vedeau în persoana procurorului un om cinstit".

Membrii grupului de lucru speră că vor reuși să pregătească concepţia proiectului de lege în cadrul actualei sesiuni a Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?