Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

3 continente, 3 ţări, 3 conflicte sîngeroase! Situaţiile grave din Ucraina, Venezuela şi Tailanda au îngrozit o lume întreagă

21 feb. 2014,, 19:00   Externe
4698 0
Foto: antena3.ro
Demonstranţii ocupă pieţele publice. Flăcările se ridică ameninţător spre cer. Gazele lacrimogene întărîtă şi mai mult populaţia şi aşa mînioasă. Trupuri umane, rănite sau fără viaţă sînt evacuate de pe scena confruntărilor violente, strada. Scene dramatice se desfăşoară în faţa noastră, în timpul unor proteste anti-guvernamentale, în trei ţări separate, de pe trei continente diferite. Imaginile sînt şocante, iar situaţiile par de nestăpînit. Ce se întîmplă de fapt şi care sînt cauzele?

UCRAINA

Ce solicită protestatarii?

Care este aliatul economic mai bun, Uniunea Europeană sau Rusia? Aceasta este întrebarea cheie din miezul protestelor ucrainene. Demonstranţii vor ca guvernul de la Kiev să se apropie mai mult de Europa şi să întoarcă spatele Rusiei.

Dar în joc se află şi interese ale unor grupuri, care vor puterea. Mulţi membri ai opoziţiei au cerut demisia preşedintelui Viktor Yanukovych şi organizarea de alegeri anticipate.

Cine protestează?

O coaliţie a opoziţiei conduce protestul îndreptat împotriva lui Yanukovych şi a aliaţilor săi.
Cînd au început demonstraţiile?

În noiembrie, mii de oameni au ieşit pe străzi după ce Yanukovych a renunţat la tratatul de asociere cu UE, ai cărui termen de negociere s-a întins pe mai mulţi ani. În schimb, regimul de la Kiev a ales o consolidare a relaţiilor bilaterale cu Moscova.

Ultimele evenimente

Tensiunile au cunoscut o escaladare fără precedent, marţi dimineaţă, cînd ciocnirile dintre protestatari şi forţele de ordine au dus la moartea a cel puţin 25 de persoane.
Miercuri seară s-a ajuns la un armistiţiu şubred, dezintegrat total în dimineaţa următoare, cînd focurile de armă au răsunat în piaţa centrală din Kiev. Cel puţin 100 de persoane au fost ucise şi peste 500 rănite numai pe parcursul zilei de joi, spunea pentru CNN un reprezentatnt al serviciilor medicale din slujba opoziţiei.

Guvernul ucrainean nu a furnizat o cifră oficială, dar Ministerul de Interne a comunicat că printre victime se află mai mulţi ofiţeri de poliţie.

Miniştrii de Externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei s-au întîlnit joi cu Yanukovych. Negocierile au eşuat lamentabil, dar delegaţia străină urmează să se întîlnească şi cu liderii opoziţiei. În aceeaşi ordine de idei, toţi miniştrii de externe din UE se vor întruni în regim de urgenţă la Bruxelles, pentru a discuta sancţiunile ce vor urma să fie impuse Ucrainei.

VENEZUELA

Ce solicită protestatarii?

Demonstranţii revendică o siguranţă publică mai bună, sfîrşitul crizei bunurilor de larg consum (ex: zahăr sau hîrtie igienică) şi dreptul la libertatea de exprimare.
Ei dau vina pentru aceste probleme acute pe guvernul venezuelean, condus de preşedintele Nicolas Maduro. La rîndul său, liderul de la Caracas îi face răspunzători pe membrii de seamă ai opoziţiei pentru creşterea criminalităţii în ţară şi pentru problemele economice acute.

Cine protestează?

Cei mai mulţi dintre demonstranţi din ţară sînt studenţi. Lideri proeminenţi ai opoziţiei politice s-au alăturat şi ei manifestaţiilor.
Protestele au escaladat la data de 13 februarie şi de atunci violenţele au luat amploare, înregistrîndu-se confruntări între demonstranţi şi forţele de ordine.

Cînd au început demonstraţiile?

Protestele studenţeşti, paşnice iniţial, au cuprins întrega ţară, culminînd cu ziua de 12 februarie, atunci cînd trei persoane şi-au pirdut viaţa în timpul ciocnirilor cu poliţiştii.

Ultimele evenimente

Însoţit de corul susţinătorilor săi, liderul opoziţiei, Leopoldo Lopez, s-a predat autorităţilor.
El a rămas închis într-un penitenciar militar, iar guvernul de la Caracas îl acuză de terorism şi crime. Lopez a negat toate aceste lucruri, care sînt puse în conexiune cu protestele violente din capitală.

Între timp, preşedintele Nicolas Maduro i-a numit pe membrii opoziţiei fascişti şi i-a comparat cu o infecţie care trebuie vindecată.
De asemenea, oficialii de la Caracas au acuzat SUA că au complotat la destabilizarea ţării.

TAILANDA

Ce solicită protestatarii?

Protestatarii din Bangkok cer de luni bune demisia premierului Yingluck Shinawatra, aceasta fiind acuzată că este marioneta fratelui ei miliardar, fostul prim-ministru exilat, Thaksin Shinawatra.

Cine protestează?

Opoziţia faţă de cei doi fraţi este puternică în elita urbană şi clasa socială mijlocie. De aceea manifestările de protest sînt concentrate în capitala ţării. Protestatarii vor să înlocuiască guvernul lui Yingluck cu un "consiliu popular", care să stabilească schimbări politice. Principala lege care ar urma să fie modificată ar fi cea electorală.
Manifesatnnţii preferă să rămînă în stradă, acolo unde şi-au amenajat locuri în care să şi doarmă.

Cînd au început demonstraţiile?

Protestele au debutat în luna noiembrie, după ce guvernul condus de Yingluck a încercat să impună o lege de graţiere, care i-ar fi asigurat fratelui ei, Thaksin Shinawatra, întoarcerea liniştită în ţară.

Ultimele evenimente

Violenţele au izbucnit marţi seară, în centrul Bangkokului, în timpul confruntărilor dintre manifestanţii anti-guvernamentali şi poliţie. Cinci persoane au fost ucise şi peste 70 rănite.
Între timp, comisia naţională de combatere a corupţiei a formulat un dosar penal pe numele premierului în funcţie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?