X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4007

Experţi: Moldova ar putea avea propriul maidan, dacă politicienii nu vor da dovadă de cumpătare

19 feb. 2014,, 16:10   Societate
5101 5
Foto: timpul.md
„Dacă clasa politică din republică nu va da dovadă de cumpătare şi unitate, în Moldova ar putea să apară propriul maidan", consideră unii experţi independenţi, solicitaţi de agenţia "Infotag" să comenteze evenimentele tragice din Ucraina vecină şi eventualul impact al acestora pentru Republica Moldova.

Politologul Oazu Nantoi nu exclude faptul că "preşedintele Victor Ianukovici, care încearcă cu forţa să cureţe maidanul de radicalişti şi extremişti de dreapta, nu înţelege că acesta nu mai este controlat de nimeni, nici de liderii opoziţiei sistemice, Vitali Kliciko şi Arseni Iaţeniuk".

Expertul nu pune la îndoială faptul că Ucraina a intrat într-o perioadă îndelungată de haos şi impredictibilitate.

"Riscurile pe care le-a avut Moldova, în sensul ireversibilităţii integrării sale europene, acum cresc multiplu. În acest context, factorul transnistrean, impactul conflictului nerezolvat asupra stării de lucruri va avea o importanţă cheie. La Moscova se decide ce fel de scenarii vor fi realizate în contextul semnării de către Republica Moldova a documentelor de asociere cu Uniunea Europeană. Sper că clasa politică moldovenească va înţelege toată seriozitatea situaţiei, va găsi în ea forţe ca să se unească în numele scopului major: viitorul de mîine al republicii", a spus Nantoi.

Expertul Vitalie Andrievschi a declarat că "aspiraţiile europene ale Moldovei sînt un vis imposibil de atins cu mîinile".

"Este o fericire care se ascunde undeva acolo, după orizont. Este aşteptată de populaţie. Totodată, partea activă a societăţii – tinerii şi intelectualii – sînt pregătiţi să acţioneze. Dacă aceştia vor intra în confruntări cu adepţii Uniunii Vamale şi ai vectorului estic de dezvoltare a republicii, un maidan propriu poate să apară în Moldova. O asemenea evoluţie este capabilă să degenereze în împărţirea ţării nu numai în eurosceptici şi eurosimpatizanţi, dar şi în forma de confruntare cea mai gravă – după criteriul etnic. Nu este exclusă nici destrămarea ţării ca formaţiune statală, în Transnistria, Găgăuzia şi nordul republicii", a presupus politologul.

El a apreciat drept periculos comportamentul agresiv al adepţilor unui model anumit de dezvoltare a republicii şi impunerea de către aceştia a opiniei proprii ca una singură corectă.

"Am dori să credem că Rusia, care joacă un rol important în situaţia noastră, va acţiona cu semnul "plus" în raport cu Moldova. Va începe să deschidă pieţele, să ridice interdicţiile, să propună creditare, să manifeste interes pentru cooperarea economică", a opinat Andrievschi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?