X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Poisic: Nu te poți aștepta la bunăvoință din partea vecinului pe care l-ai scuipat (VIDEO)

5 feb. 2014,, 14:32   Economie
5027 9
Foto: noi.md
„Retorica dușmănoasă a politicienilor noștri la adresa Rusiei nu are cum să contribuie la îmbunătățirea relațiilor noastre cu această putere importantă pentru noi. Una este atunci cînd declarații, deseori ofensatoare, sună din gura unor personaje odioase, însă atunci cînd o face șeful statului, iar președintele Parlamentului îl temperează e deja un non-sens”, a declarat pentru NOI.md doctorul în economie, colaboratorul științific superior al Institutului de Cercetări Economice din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Mihail Poisic.

Astfel a comentat expertul zvonurile potrivit cărora imediat după încheierea Olimpiadei de la Soci Rusia va întreprinde măsuri dure în privința exportatorilor de producție agricolă din Moldova.

„De aceea mă bucură nespus că premierul Iurie Leancă, ca un adevărat om de stat, a dat dovadă de înțelepciune și a decis să plece la Soci, exprimînd astfel dorința conducerii țării de a menține relațiile de prietenie cu Federația Rusă. Totodată, este un bun prilej pentru a se întîlni cu omologul său rus Dmitri Medvedev și a discuta într-o atmosferă neformală problema reluării exportului producției alcoolice moldovenești pe piața rusă. Or, nimeni din conducerea Moldovei, cu excepția ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, nici nu a încercat să discute această problemă cu partea rusă”, a precizat expertul.

Mihail Poisic este ferm convins că „noi sîntem sortiți să avem comerț cu Rusia și țările CSI”. „Spre asta ne împinge chiar Uniunea Europeană, adică acele cote destul de mici pentru exportul fără taxe vamale ale produselor agricole moldovenești, prevăzute în documentele pe care intenționăm să le semnăm cu UE pînă la sfîrșitul anului. Pentru Moldova au fost scoase toate restricțiile la exportul de vinuri, însă noi nici cotele anterioare fără taxe nu le valorificam. Doar Belarusul cumpără mai multă producție alcoolică moldovenească decît toate statele UE la un loc. Noi vom putea exporta în UE 20 de mii de tone de mere în condițiile în care noi acum recoltăm 400 de mii de tone, dintre care 170 de mii le exportăm. Ce să facem cu celelalte 150 de mii de tone de mere?!”, a menționat economistul.

„Iată de ce pentru noi este foarte important să avem și să menținem relații de prietenie nu doar cu Occidentul, dar și cu Orientul. Însă demnitarii noștri de stat nu au înțelepciune măcar să tacă sau să fie neutri atunci cînd tare mult vor să spună nu”, a conchis Poisic.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?