Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

ARE ROST SĂ INTERZICEM UTILIZAREA ARDEZIEI? ©

5 feb. 2014,, 13:17   Societate
6226 4
Foto: krovlyakryshi.ru
Moldova ţine calea spre Europa. A fost parafat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Însă pentru a deveni membru deplin, Moldova trebuie să îndeplinească un şir de cerinţe. Nu în totalitate, dar în proporţie de 60-70%. Printre acestea se numără şi cea care vizează interzicerea producţiei, importului şi comercializării materialelor ce conţin azbest. Guvernul Republicii Moldova, neglijînd opinia populaţiei, a adoptat decizia de a le interzice. Aceasta înseamnă că un astfel de material pentru acoperiş precum ardezia, care este trainică şi accesibilă, testată de zeci de ani, va deveni inaccesibil după ce vor fi epuizate toate stocurile.

Uniunea Europeană a interzis utilizarea produselor ce conţin azbest în anul 2005. Sub incidența acestei interdicţii au căzut toate tipurile de azbest: şi cel nociv – amfibolul, şi cel care este relativ inofensiv – crizotilul.

„Azbest” este o denumire generală comercială a unui grup de minerale cu diferite proprietăţi chimice, fizice, şi ceea ce este foarte important – biologice. Proprietatea lor comună este capacitatea minereului de azbest de a se dezintegra în fibre elastice, după o anumită procesare.

Principalele calităţi ale produselor ce conţin azbest sînt: durabilitatea, elasticitatea, rezistenţa termică. După semnele mineralogice şi structura cristalelor, azbestul se împarte în două grupe: azbest cu crizotil (azbestul alb) şi azbest cu amfibol. Azbestul cu crizotil este inofensiv, iar extragerea azbestului cu amfibol este interzisă.

În Rusia şi în ţările CSI, timp de peste 100 de ani se extrage anume azbestul alb, care este inofensiv. În Europa însă predomina extracţia azbestului cu amfibol. Fiind rezistent la acid (calitate foarte utilă pentru un material tehnic) și din cauza structurii sale aciculare, azbestul amfibol nu se dizolvă şi nu se elimină din plămîni pe parcursul anilor. În consecinţă, acesta are efecte nefaste asupra organismului. În timp ce pentru eliminarea fibrelor de crizotil sînt neseare de la 7 ore pînă la 2 săptămîni.

Influenţa negativă a fibrelor de amfibol s-a manifestat la extracţia, dar şi la utilizarea materialelor poroase din azbest. Acolo într-adevăr a fost atestată o creştere a îmbolnăvirilor de cancer. În timpul producţiei fibrelor de crizotil, în Rusia nivelul maladiilor de cancer era mai scăzut. De exemplu, în oraşul Iasnîi, din regiunea Orenburg, unde sînt produse fibre din crizotil. Respectarea strictă a regulilor de securitate a muncii, serviciile medicale, modul de viaţă sănătos sînt factorii care au asigurat nivelul de sănătate foarte bun al angajaţilor din domeniul „nociv”.

Utilizarea de circa un secol a ardeziei în calitate de material pentru acoperiş a demonstrat că aceasta este inofensivă.

UE a mers la interzicerea azbestului dintr-un simplu motiv: pentru a elimina materialele termorezistente ieftine, fabricate în baza acestui mineral cu calităţi naturale unice. În spatele acestui război de afaceri cu elemente de escrocherie şi dezinformare în masă stau producătorii de materiale alternative sintetice.

Astăzi, în republică, circa 70% din acoperişuri sînt din ardezie. Preţul unui metru pătrat de ardezie este de 15 dolari, iar al unui metru pătrat de ţiglă metalică – de 55 de dolari. Diferenţa este substanţială şi nu e pentru buzunarul fiecăruia. Atunci e rezonabilă oare interzicerea utilizării ardeziei? Parlamentul urmează să decidă.
0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?