X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Catastrofă ecologică în SUA

12 ian. 2014,, 12:25   Externe
6972 0
Foto: mignews.com
300.000 de americani din Virginia de Vest au rămas fără apă potabilă de mai multe zile. Rîul care alimenta o regiune din statul american a fost contaminat de scurgerile unor substanţe chimice de la o uzină. Activitatea este întreruptă în nouă districte ale statului, iar legislativul şi-a anulat sesiunea. Garda naţională distribuie apă de băut locuitorilor.

Locuitorii au fost avertizaţi de autorităţi că apa nu poate fi folosită decît pentru grupurile sanitare şi la stingerea incendiilor.

Şi asta după ce în urmă cu patru zile, o substanţă chimică folosită la prelucrarea cărbunelui s-a deversat dintr-un rezervor într-un rîu care alimenta cu apă potabilă o bună parte din statul american. 19.000 de litri de agent chimic, metanol metilciclohexan 4, au pătruns în apa freatică şi, mai apoi, în rîul Elk. Substanţa este periculoasă dacă este înghiţită şi cauzează iritaţia ochilor şi a pielii, odată intrată în contact cu acestea.

Şcolile, dar şi mai multe companii şi hoteluri au fost închise. Preşedintele american Barack Obama a aprobat cererea autorităţilor de a declara stare de dezastru şi astfel ele vor beneficia de o serie de fonduri federale. Pentru început, locuitorii primesc apă potabilă.

Scurgerea de substanţă toxică s-a produs în urma unei fisuri în rezervorul de stocare. Reprezentanţii companiei susţin că au luat toate măsurile pentru rezolvarea situaţiei. Scurgerea a fost detectată de Garda de mediu, după ce a primit mai multe sesizări că se simte un miros ciudat în jurul rîului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?