Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4013

Transnistria a permis importul automobilelor străine mai vechi de 10 ani pînă în 2016-2017

13 dec. 2013,, 11:35   Economie
5623 1
Foto: interakt.md
Transnistria a permis importul automobilelor de producție străină mai vechi de 10 ani pînă în 2016-2017, transmite NOI.md. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de legislativul de la Tiraspol. De menționat că încă în anul 2008 deputații locali au adoptat un proiect de lege prin care se restricționa, din anul 2009, importul automobilelor mai vechi de 15 ani, iar din anul 2010 – a mașinilor mai vechi de 14 ani. În 2010 și 2012, a fost prelungită posibilitatea importului automobilelor nu mai vechi de 14 ani. Termenul de introducere a interdicțiilor a fost amînat de mai multe ori, pentru ca aceste măsuri să nu afecteze locuitorii din regiune care nu pot procura automobile noi din cauza prețului. Importul automobilelor mai vechi de 10 ani urma să fie interzis de la 1 ianuarie 2014, însă aleșii locali au amînat această măsură cu trei ani.

Potrivit autorilor acestei inițiative, automobilele mai vechi de 10 ani importate în Transnistria constituie circa 2/3 din numărul total. Interzicerea importului automobilelor mai vechi de 10 ani nu va permite tuturor cetățenilor din regiune să procure mașini noi, la un preț de 1,5-2 ori mai mare. În rezultatul achitării taxelor vamale la importul automobilelor în bugetul regional au fost acumulate venituri în sumă de circa 76 de milioane de ruble transnistrene, veniturile principale fiind anume de la importul automobilelor mai vechi de 10 ani. Astfel, în cazul interzicerii importului automobilelor mai vechi de 10 ani bugetul nu va primi banii proveniți din achitarea taxelor respective.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?