Nina Ștanski: „Compromisul şi dialogul constituie baza relaţiilor dintre Tiraspol şi Chişinău”

Foto: tiras.ru

Subiectele privind rezultatele anului 2013, reglementarea conflictului transnistrean, precum şi atitudinea Transnistriei faţă de asocierea Republicii Moldova cu UE au fost abordate în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate agenţiei "Infotag" de ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski.

Partea I.

Preşedinţia Ucrainei în cadrul OSCE a influenţat pozitiv reglementarea conflictului transnistrean.

„Infotag”: Observatorii asociau venirea la putere a lui Evgheni Şevciuk cu realizarea unui progres în domeniul reglementării conflictului transnistrean. Iniţial, totul decurgea anume în această direcţie – lansarea legăturii feroviare, reluarea întrevederilor reprezentanţilor politici şi a negocierilor în formatul „5+2”. Însă aceste realizări au fost suficiente doar la început, acum observăm că situaţia nu s-a schimbat spre bine, ba chiar s-a înrăutăţit. De ce?

Nina Ştanski: Negocierile, reluate în 2011, după o întrerupere de şase ani, nu au putut da rezultatele aşteptate într-o perioadă atît de scurtă. Fiecare rundă de negocieri reprezintă o încercare de identificare a căilor de depăşire a divergenţelor şi nimeni nu a garantat că acest lucru poate avea loc o dată la două luni sau că, în general, poate fi înregistrat. Prin urmare, eu nu am utilizat niciodată astfel de formulări pentru a aprecia procesul de negocieri.

În acelaşi timp, trebuie să accentuez că potenţialul, care a putut fi realizat în decursul a doi ani, nu a fost utilizat măcar nici pe jumătate, fapt atestat de numărul de iniţiative ce se află pe masa de negocieri şi a celor care încă nici nu au fost discutate.

În ceea ce priveşte reluarea transportului feroviar, consider că acest rezultat al interacţiunilor dintre Transnistria şi Moldova este un exemplul cum poate fi identificat un compromis şi cum interesele oamenilor şi ale agenţilor economici pot fi puse mai presus decît divergenţele politice. În anul 2013, la iniţiativa Tiraspolului, cooperarea în domeniul feroviar a fost prelungită cu un an, fapt ce atestă viabilitatea „tacticii paşilor mici”, cînd se identifică soluţii în privinţa problemelor social-economice. Aceasta oferă o bază solidă pentru continuarea relaţiilor.

Nu aş vrea să afirm că „situaţia nu doar că nu s-a îmbunătăţit, ba chiar s-a înrăutăţit”. Cu regret, există sectoare unde se aplică o astfel de apreciere. Între timp, am progresat în privinţa liberei circulaţii, iar recenta parafare, în cadrul rundei de negocieri de la Kiev, a deciziei protocolare cu privire la inadmisibilitatea sancţionării locuitorilor din stînga Nistrului, care deţin paşapoarte ale Ucrainei sau Rusiei, precum şi a altor ţări, este un exemplu elocvent în acest sens.

"I": Pe parcursul ultimelor luni au loc multe acţiuni provocatoare în oraşul Bender, situat pe malul drept al Nistrului, care a avut de suferit în rezultatul acţiunilor militare din 1992. Cine se face vinovat de aceste acţiuni?

N.Ş.: Doresc să menţionez din start că Bender este un oraş transnistrean. La această întrebare voi răspunde printr-o altă întrebare: „Puteţi aduce un exemplu de incident provocat de miliţieni, în decursul ultimilor doi ani, în vreo localitate moldovenească din zona de securitate (ZS)?". Răspunsul este evident. Miliţia transnistreană nu desfăşoară acţiuni operative de căutare pe teritoriul localităţilor moldoveneşti din ZS, nu trage la răspundere locuitorii, nu trimite notificări, nu întocmeşte protocoale, nu arestează oameni şi nu-i transportă pe teritoriul său.

În linii generale, situaţia din Bender poate fi rapid stabilizată, iar pentru aceasta este necesar doar să revenim la cooperarea reglementată de documentele Comisiei Unificate de Control (CUC) şi Comandamentului Militar Unit (CMU). Aceste autorităţi au fost create pentru a menţine balanţa şi stabilitatea în ZS. În aceste documente este stipulat că pe teritoriul oraşului Bender nu se pot afla contingente militare ale Moldovei.

A fost stabilit că pe teritoriile sale, după încetarea acţiunilor militare din 1992, părţile acţionează în baza principiului teritorial. Din documentele normative enunţate reiese că la Bender Transnistria desfăşoară de sine stătător activitatea administrativă.

În baza acestor documente şi ulterior a normelor legislaţiei RMN, a fost organizată activitatea organelor de drept din Bender, care asigură ordinea publică, protejează interesele locuitorilor. S-a stabilit că activitatea poliţiştilor în ZS, în special în Bender, este posibilă strict în cadrul grupului mixt operativ de investigaţii, creat imediat după încetarea acţiunilor militare. Însă acesta nu doar că nu şi-a început activitatea şi nu a prezentat CUC nici un raport, dar şi pînă în prezent îşi demonstrează neputinţa.

Reamintesc că, potrivit documentelor CUC, acest grup trebuie să includă cîte 100 de persoane din fiecare parte, adică 100 de poliţişti din Republica Moldova şi 100 de miliţieni din Transnistria. Există cîteva nuanţe: în primul rînd, un astfel de grup poate participa doar la acţiuni comune, în al doilea rînd, acesta se află în subordinea CUC şi, în al treilea, activitatea grupului trebuie să fie reglementată de un document, care aşa şi nu a fost adoptat. Astfel, apare o întrebare, pe ce se bazează Republica Moldova atunci cînd îşi măreşte prezenţa militară în ZS, cu atît mai mult, în Bender, din ce cauză numărul persoanelor înarmate din partea autorităţilor moldoveneşti depăşeşte de 5-6 ori numărul permis?

De ce din penitenciarele din Bender nici pînă în prezent nu au fost scoşi oamenii înarmaţi – presupuşi deţinuţi, în timp ce penitenciarele din Republica Moldova sînt pustii? Întrebări sînt multe. Reiterez, sînt convinsă că soluţia poate fi găsită, imediat ce părţile vor demonstra voinţă politică pentru a reveni în cadrul reglementat de documentele semnate de CUC.

"I": Sînteţi de acord cu faptul că Transnistria şi-a dat „aportul” ca preşedinţia Ucrainei în cadrul OSCE să sufere eşec? De ce rundele de negocieri în formatul „5+2” au fost mai degrabă ritualice decît consistente?

N.Ş.: Mă miră o astfel de apreciere. Poate oare fi considerată un „eşec” preşedinţia în cadrul căreia au avut loc cinci (!) runde de negocieri, care în mare parte au dat rezultate? Poate oare fi considerată un eşec preşedinţia Ucrainei în OSCE, în timp ce în decursul a circa jumătate de an Republica Moldova a fost zguduită de o criză politică internă, care, uneori, punea sub semnul întrebării procesul de negocieri. În cadrul preşedinţiei Ucrainei au fost luate decizii importante, pe care părţile nu le puteau lua deja de ani de zile.

Să începem de la succesele mai mici – demontarea funicularului de la Rîbniţa, o parte din care aparţine autorităţilor de la Rezina. Cel puţin din 2008, părţile nu puteau găsi nicio soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, însă anume în cadrul preşedinţiei Ucrainei în OSCE a fost elaborată o decizie protocolară, care a stabilit formatul relaţiilor pentru demontarea funicularului. În rezultat, Rusia s-a obligat să finanţeze acest proiect. Sperăm ca la finele anului 2013 lucrările de demontare vor fi realizate.

De asemenea, în perioada preşedinţiei ucrainene au fost coordonate formulările controversate care împiedicau părţile să semneze planul acţiunilor comune în domeniul ecologic. În acelaşi domeniu, deja în cadrul rundei de la Kiev, a fost posibilă semnarea deciziei protocolare, prin intermediul căreia sînt stabiliţi parametrii construirii staţiei de epurare de la Dubăsari şi a sistemelor de colectare a deşeurilor de la Criuleni, fapt ce va influenţa pozitiv starea rîului Nistru.

Anul acesta, părţile au continuat cooperarea în domeniul evacuării elementelor radioactive şi nocive depozitate în diferite localităţi din stînga Nistrului. Transnistria nu era în stare să le nimicească de sine stătător. Anume în acest an a progresat dialogul destul de complicat în privinţa liberei circulaţii. Fie chiar şi cu puţini paşi, însă a progresat.