Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

UE a întors regimul de vize cu țările balcanice

6 dec. 2013,, 11:13   Externe
13456 3
Foto: obozrevatel.ua
Miniștrii justiției și afacerilor interne a UE au fost de acord să introducă un regim de vize temporar cu țările din Balcani. Această decizie a fost luată joi, 5 decembrie. Astfel, UE a sprijinit inițiativa Germaniei și Franței, care sînt alarmate de fluxul crescut al refugiaților din Balcani, potrivit revistei germane Spiegel.

Potrivit deciziei, țările UE au dreptul de a reveni la regimul de vize, în cazul unei creșteri rapide a numărului de imigranți ilegali sau a cererilor nejustificate pentru azil politic. Această măsură poate fi adoptată doar în cazuri extreme și va funcționa timp de șase luni.

Țările europene nu vor fi în stare să ia asemenea măsură de sine stătător. Ele vor trebui să depună o cerere la Consiliul Europei, pentru care trebuie să voteze majoritatea țărilor participante.

În 2009, UE a ridicat de regimul de vize pentru țări precum Macedonia, Serbia și Muntenegru, iar din 2010 de dreptul de intrare liberă în Uniunea Europeană se bucură cetățenii Albaniei și Bosniei și Herțegovinei. Numărul de refugiați din aceste țări în Germania și în alte cîteva țări europene a crescut dramatic în ultimul an, ceea ce a determinat îngrijorarea autorităților locale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?