Gideon Rachman: Cine a pierdut Ucraina?

Foto: jurnal.md

Editorialistul Financial Times Gideon Rachman, analizează refuzul Ucrainei de a semna Acordul de asociere cu UE, dar și impacturile acestei decizii pentru toți actorii implicați:

„Tocmai am petrecut o zi interesantă la Washington, o parte din care am petrecut-o ascultînd oficiali europeni și americani care au discutat despre decizia Ucrainei de a stopa discuțiile asupra unui pact bilateral cu UE. Această decizie luată de către administrația lui Ianukovici este o lovitură mare pentru atît UE, cît și pentru SUA , care au sperat să atragă decisiv Ucraina în orbita occidentală. Totodată, este un triumf minor pentru ruși. Un analist occidental dezamăgit spune că „este pentru prima dată cînd Occidentul pierde într-un concurs de mică putere cu Rusia”.

„Și totuși reacția oficialilor occidentali a fost mai calmă decît mă așteptam. Cea mai mare pierdere este totuși a Ucrainei. Pe termen lung, se speră că acest lucru va deveni evident și că ucrainenii vor privi din nou spre Occident. Există, de asemenea, un punct de vedere puternic că rușii au cîștigat această luptă prin utilizarea stimulentelor care nu au fost disponibile în Occident. Cum a declarat un analist, „în cele din urmă, s-a ajuns la bani. Și nu e vorba de bani pentru Ucraina, ci bani pentru anumite grupuri din Ucraina”.

Cîțiva oficiali occidentali care subscriu la teoria că banii au influențat decizia Ucrainei spun că, în mod ironic, aceasta a salvat europenii de la o alegere dureroasă. UE se temea că la summitul de la Vilnius punctul de lipire ar fi insistența europenilor privind eliberarea liderului opoziției, Iulia Timoșenko, ca parte din înțelegeri. În cazul în care Ianukovici s-ar fi opus acestei mișcări, UE s-ar fi confruntat cu o alegere foarte dificilă între principiile sale și interesele sale geopolitice.

Ar fi putut europenii să facă mai mult? Poate. Există o oarecare presupunere că „dragostea dură” a Europei, un acord de asociere în schimbul unor reforme structurale dureroase în Ucraina, ar fi fost neatractive pentru conducerea Ucrainei, în raport cu amestecul de presiuni și amenințări care vin de la Moscova.

Și totuși există o încredere calmă din partea europenilor că interesele pe termen lung ale Ucrainei, fără îndoială, se află în UE, mai degrabă decît la Moscova . Între timp, europenii încă mai cred că ucrainenii vor înțelege că „răbdarea este strategică”.