X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

PCRM insistă ca Comisia de anchetă în legătură cu vînzarea armamentului să-și reînceapă activitatea (VIDEO)

14 noi. 2013,, 11:10   Politică
3294 2
Foto: noi.md
Reprezentanții Partidului Comuniștilor insistă că Comisia de anchetă în legătură cu vînzarea armamentului din dotarea Forţelor Armate să-și reînceapă activitatea. Solicitarea vine după ce membrii PCRM au declarat în cadrul unei conferințe de presă că au apărut noi detalii în cazul vînzării armamentului și anume faptul că acesta a fost furnizat în Libia, transmite NOI.md.

Astfel, comuniștii solicită ca comisia să investigheze acest caz. De asemenea, deputații PCRM au solicitat ca în parlament să fie prezenți mai mulți reprezentanți ai guvernului.

“Cerem prezența la ședința în plen a Ministerului de Externe, prezența prim-ministrului Leancă – să răspundă la întrebările legate de acest subiect. Cum a ajuns Moldova să furnizeze armament unor extremiști și chiar teroriști?”, insistat Grigore Petrenco.

În replică, deputatul liberal-democrat Valeriu Ghilețchi neagă că Republica Moldova s-ar fi regăsit în vreun raport al Organizației Națiunilor Unite, care ar demonstra că avionul care a transportat armamentul s-a aflat și în Moldova.

“Este salutabilă vigilența cu care opoziția urmărește rapoartele internaționale, dar aș vrea să-i chem să utilizeze toate instrumentele parlamentare în a se documenta. În raport nu se găsește niciun cuvînt cu referire la Republica Moldova. Am avut o comisie specială și nu am depistat nicio informație că armamentul a fost vîndut Libiei”, a spus Ghilețchi.

În replică, deputatul comunist Alexandr Petcov a spus că îl respectă pe Ghilețchi, însă spusele acestuia au un caracter dezinformator.

„Aici este textul raportului, din care se înțelege clar că același avion, care a venit la Chișinău, a dus de trei ori armament. De ce spuneți minciuni? Autoritățile, dacă aveau să fie responsabile, nu-i permiteau niciodată sa intre în Moldova”, a ripostat Petcov.

Pînă la urmă deputații din coaliție așa și nu au votat propunerea PCRM privind reînceperea activității de către comisie.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?