X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Nereguli în activitatea mai multor întreprinderi specializate în jocuri de noroc

13 noi. 2013,, 16:50   Societate
3419 0
Foto: blogspot.com
Opt întreprinderi specializate în jocuri de noroc din țară au intrat în vizorul oamenilor legii după ce s-a stabilit că instituțiile activează cu un șir de nereguli. Este vorba, în special, de întreprinderile în care sînt organizate pariuri sportive.

Administratorii întreprinderilor vizate au primit amenzi în sumă totală de 50 de mii de lei, anunță Inspectoratul Național de Investigații. Inspectorii au stabilit că agenții economici nu dispuneau de licenţa necesară şi de autorizaţia de funcţionare, iar încasarea banilor se efectua fără utilizarea maşinii de casă şi control.

Inspectoratul Național de Investigații îndeamnă toţi participanţii la jocurile de noroc să solicite de la organizatori bonurile de casă împreună cu cartelele de joc, în caz contrar, apare riscul de a nu obţine cîştigurile realizate.

Precizăm că perchezițiile la sediul celor opt întreprinderi au fost efectuate de angajaţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în comun cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?