Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Judecător acuzat de Recean (VIDEO)

30 oct. 2013,, 10:28   Politică
4017 1
Foto: inprofunzime.md
Un magistrat de la Judecătoria Centru riscă să fie sancţionat după ce l-a amendat pe ministrul de Interne. Curtea de Apel a casat decizia lui Garri Bivol pe motiv că acesta a încălcat procedura de citare a participanţilor la proces. Dorin Recean s-a adresat cu un demers către Consiliul Superior al Magistraturii, unde Bivol a fost chemat să dea explicaţii.

Este vorba despre dosarul în care demnitarul a fost amendat cu suma de 4000 de lei pentru neexecutarea unei decizii judecătoreşti privind repunerea în funcție a fostului şef al Departamentului poliţie criminală, Ruslan Saachian. Dorin Recean a depus un recurs la Curtea de Apel, iar instituţia a clasat decizia şi a remis cauza spre judecare la un alt magistrat.

Curtea de Apel a decis că Garri Bivol a admis o abatere disciplinară şi a încălcat accesul la o justiţie echitabilă, atunci cînd, după ce a amînat prima şedinţă de judecată în acest dosar, a reprogramat-o pentru a doua zi, fără a înştiinţa participanţii la proces. Potrivit legii, aceştia trebuie să fie informaţi cu 5 zile înainte. Mai mult, procesul a fost iniţiat într-o perioadă în care ministrul de Interne se afla în concediu.

Nu este pentru prima dată cînd judecătorul Garri Bivol ajunge în vizorul CSM, numele său fiind implicat în diverse scandaluri, inclusiv cele legate de atacurile raider din sistemul bancar. Presa a scris că în vara lui 2011, Bivol a emis o încheiere ce legaliza tranzacţia prin care un pachet de 16,5% de acţini la Banca de Economii treceau de la o firmă off-shore la o altă, pentru a i se şterge urmele beneficiarului. Tot presa a scos la iveală faptul că din 2009 pînă în prezent, pe numele lui Garri Bivol au fost depuse mai multe plîngeri, atît din partea unor cetăţeni, cît şi avocaţi.

Totodată, fostul preşedinte al CSM, Nicolae Clima, dar şi actualul membru al Consiliului Alexandru Arseni au iniţiat împotriva magistratului proceduri disciplinare şi l-au acuzat de neglijenţă în interpretarea legislaţiei şi încălcarea obligaţiei de imparţialitate. CSM a respins atunci propunerile de sancţionare a lui Bivol, declarîndu-l nevinovat.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?