X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4027

La un pas de dezastru. Uşa postului de control al bombei atomice, lăsată deschisă de militarii americani

23 oct. 2013,, 19:30   Externe
2871 0
Foto: meta.kz
Patru ofiţeri din cadrul forţelor aeriene americane au fost pedepsiţi pentru că, în cazul a două incidente, au lăsat deschisă uşa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care ar fi trebuit să o păzească, informează curierulnational.ro. Centrele de control ale armei nucleare americane sînt în permanenţă ocupate de doi ofiţeri care supraveghează bomba. Or, lor le este interzis oficial să deschidă şi, cu atît mai mult, să lase deschisă uşa care duce la postul lor, în timp ce unul dintre cei doi este absent sau doarme.

Dar în aprilie, la baza Minot, în North Dakota, în timp ce unul dintre cei doi ofiţeri de gardă dormea, coechipierul său a lăsat să intre bucătarul care le aducea mîncarea, a declarat locotenent-colonelul John Sheets, purtător de cuvînt al Global Strike Command, care conduce misiunile nucleare ale forţelor aeriene. O lună mai tîrziu, la baza Malmstrom, în Montana, unde se află o treime dintre armele intercontinentale americane, un alt ofiţer a întredeschis uşa de la postul de control pentru a lăsa să intre o echipă de mentenanţă, în timp ce colegul lui dormea. În ambele cazuri, ofiţerii au lăsat "uşile deschise în timp ce acestea ar fi trebuit închise", a subliniat locotenent-colonelul Sheets, iar al doilea ofiţer ar fi trebuit trezit înainte de deschiderea uşii.

Ofiţerii responsabili de aceste erori au pierdut salariul pe două luni, în timp ce colegii lor au primit fiecare cîte o scrisoare de mustrare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?