Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

Important! Deprecierea leului a dus la scumpirea unor medicamente

7 oct. 2013,, 13:08   Societate
2994 0
Foto: inpascani.ro
Prețurile unor medicamente de import s-au majorat. Un ordin privind modificarea prețurilor a fost emis încă vineri, 4 octombrie, de Ministerul Sănătății, iar specialiștii dau asigurări că nu există motive de panică.

Solicitat de NOI.md, Ion Surdu, purtătorul de cuvînt al Agenției Naționale a Medicamentului, a menționat că schimbările au fost operate conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente. “Conform punctului 6, preţul de producător la medicament aprobat în lei poate fi revizuit, la cererea solicitantului, în cazul în care se constată că cursul de schimb al valutei naţionale în raport cu valuta ţării producătoare, raportată la cursul USD/EU, s-a modificat cu mai mult de 5% de la data emiterii ordinului ministrului sănătăţii. Am văzut situația din aceste zile cu leul moldovenesc, cît de tare s-a depreciat. Tocmai de asta au și apărut aceste majorări. Dar ele sînt nesemnificative. De exemplu, pentru Citramon avem un preț revizuit de 1 leu și 15 bani față de 1 leu și 09 bani cît era”, a precizat specialistul.

Totodată, Ion Surdu a menționat că lista cu medicamentele care au prețuri schimbate poate fi găsită în anexa Ordinului ministrului sănătății, plasat pe site-ul Agenției Medicamentului. “Nu există motive de panică. Există, de exemplu, Paracetamolul, care are 48 de prețuri, în dependență de forma farmaceutică, dar varierea costurilor este una neesențială”, a subliniat Surdu.

Menționăm că valuta națională s-a depreciat, de la începutul anului şi pînă în prezent, cu peste 8% faţă de dolarul american şi cu peste 11% faţă de euro.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?