Marc Tkaciuk: „Pentru Moldova Occidentul deseori se afla la Est”

Foto: nbm.md

Irina Astahova

Am discutat zilele tecute cu colegii mei şi am înţeles că, în pofida situaţiei politice relativ stabile din Moldova, pe toţi îi interesează ce vor face totuşi comuniştii: vor duce revoluţia lor de catifea pînă la alegeri anticipate; vor obţine victorie la alegerile parlamentare şi ce vor construi după aceasta. Deoarece politicieni puternici noi încă nu au crescut şi, alegînd din două rele mari, oamenii nici nu mai ştiu pe cine să ochească: chiar şi adversarii comuniştilor sînt indignaţi că ţara este furată făţiş, iar inamicii actualei puteri se tem de revenirea la putere a dictaturii comuniste. Desigur, pe toţi îi interesează cine va duce mai departe flamura lui Vladimir Voronin şi cu ce se va termina totul, inclusiv lupta pentru vectorul integării europene.

Discutăm despre aceasta cu ideologul Partidului Comuniştilor, „eminența cenuşie”, „vulturul”, „arhitectul doctrinelor noi”, deputatul Parlamentului din partea PCRM, Mark Tkaciuk.

- Mark Evghenievici, de ce revoluţia de catifea are un început atît de lînced?

- În primul rînd, pentru că e de catifea. Totodată, este mai important ca sfîrşitul, care încununează opera, să nu fie lînced.
Iar dacă la concret, atunci în condiţiile blocadei informaţionale, procesul mobilizării la proteste trebuie să fi gradual. Altfel el nici nu poate fi. E ca în atletica grea, din mers nu poţi ridica greutăţi mari. Te vei rupe. Am organizat pichetări, apoi o acţiune mai mare, apoi am ne-am transferat activitatea în regiuni, apoi iarăşi ne-am concentrat la Chişinău, aşa, conform planlui, după un orar anumit, plictisitor şi prozaic sînt organizaţi oamenii la proteste. ŞI iată abia cînd ei s-au încălzit, au simţit umărul colegilor, au devenit încrezuţi în propriile forţe, iată atunci putem încerca exerciţii politice mai serioase. Protestatarii nu sînt militari mobilizaţi, care la ordinul comandantului se aliniază în regimente şi divizii. Aceştia sînt oameni obişnuiţi – studenţi, şomeri, salariaţi, întreprinzători, pensionari. Fără o încălzire prealabilă este imposibil. Fără încălzire vom obţine o revoltă – încrîncenată şi crudă. Vom obține un nou ”7 aprilie”, abur care intră în fluier.
Iar noi avem nevoie de energia sănătoasă, pozitivă a mii de conaţionali, pentru ca să obligăm puterea să adopte singura decizie justă – să plece delicat, corect, în stil englezesc.

- Este vreo garanţie că revoluţia voastră nu va degenera în violenţe?

Opoziţia, din partea ei, garantează. Însă poate oare puterea să dea asemenea garanţii? Iată întrebarea. Doar anume puterea, apărută datorită pogromurilor din 7 aprilie, care este condusă pînă în prezent de strategii pogromurilor, care consideră erupţia de violenţă drept marea lor revoluţie, care a transformat 7 aprilie în sărbătoare de stat. Pot oare da garanţii devastatorii? Nu cred.

Din partea noastră noi promitem să aplicăm toate formele şi metodele accesibile ale anesteziei politice, pentu ca tumoarea canceroasă a Alianţei să fie înlăturată fără durere din viaţa politică a Moldovei.

- De ce pledaţi pentru alegeri anticipate? De ce, dacă alagerile parlamentare nu sînt departe?

- Anume de aceea. Azi nimeni nu crede în trei lucruri.

Primul. Că alegerile vor avea loc în termenul stabilit. Doi. Că alegerile nu vor fi furate, aşa ca „Banca de Economii” şi Aeroportul. Trei. Că puterea nu va schimba iarăşi sistemul electoral şi nu va reveni la circumsctipţiile uninominale.

Este binecunoscut faptul că Plahotniuc şi Filat au ajuns deja la un compromis istoric în privinţa ultimei probleme.

Esenţa acestui compromis este evidentă. Actualul sistem electoral pentru ei e o condamnare la moarte, care este anunţată regulat de sociologii lor. Ratingul nostru creşte. Ratingul lor cade. Şi nu mai există tehnologii politice care să poată schimba atuala stare a lucrurilor.

Anume de aceea ei au nevoie de circumscripţii uninominale, în care cumpărarea alegătorilor va da efectul scontat. Ultimele alegeri în Adunarea Populară a Găgăuziei sînt un exemplu elocvent cum problemele electorale pot fi soluţionate cu ajutorul banilor şi ameninţărilor. Banditeşte! Anume această metodă le este pe plac.

Fiţi de acord, noi nu putem în această situaţie să oftăm filozofic, să aşteptăm cu smerenie ceva şi să depindem de ideile a doi oameni care au acaparat statul şi instituţiile lui! În afară de aceasta, priviţi cîte decizii periculoase adoptă actuala putere! Edifică frontieră cu Transnistria, distruge ce a mai rămas din proprietatea statului, distruge şcolile şi spitalele. Ajunge! Toate acestea trebuie oprite. În primul rînd, prin alegeri ancitipate şi democratice.

- De ce nu colaboraţi în parlament cu partidele puterii în probleme „constructive”?

- Acest parlament, practic nu are întrebări constructive, iar propunerile noastre ei nici nu le includ pe ordinea de zi. Deja multe s-au uitat, însă ţineţi minte, patru ani în urmă, PCRM a înaintat două condiţii pentu votarea preşedintelui țării. Aceste condiţii au fost: adoptatea Declaraţiei cu privire la Transnistria şi Declaraţiei privind dezvoltarea social-economică a ţării. Ambele documente nu doar pur şi simplu menţineau imaginea PCRM în situaţia susţinerii preşedintelui de atunci. Ambele declaraţii trebuiau să demonstreze continuitatea cursului ţării în problemele de bază ale dezvoltării ei. Însă Alianţa nu a inclus aceste declaraţii pe ordinea de zi. Dacă noi nu am putut obţine un compromis pe aceste teme exclusiv „vegetariene”, atunci doar nu o să-l căutăm în votul solidar pentru „Ziua ocupaţiei sovietice” sau în interdicţia „Secerii şi Ciocanului”.

- Cum vor soluţina comuniştii dilema integrării euroasiatice, pentru care pledează, cu cea europeană, care este inclusă în programul partidului?

În programul PCRM este înaintată teza privind deschiderea integraţionistă – şi spre Occident, şi spre Est. Despre integrarea europeană este scris în Statut. Despre această dilemă au fost scrise şi rescrise multe lucruri, inclusiv la ultimul nostru congres.

Voi repeta pe scurt. Problema integrării europene este scoasă de însăşi Uniunea Europeană. Perspectiva Moldovei de a deveni membru al UE a fost amînată aproxmativ pînă la mijlocul acestul veac. Tot ce îi propune astăzi UE Moldovei este funcţia de paznic în curtea din spate, care trebuie din cînd în cînd să impuşte în aer dintr-o armă ruginită şi să vocifereze ceva despre ocupanţii ruşi. Ce încă? Mai mult nimic!

Estul, dimpotrivă, ne propune dezvoltare. Din anul 2010, în spaţiul post-sovietic se desfăşoară un proces de integrare intens. Undeva el este promovat subiectiv, undeva el a devenit o reacţie obiectivă la criza globală. Doar economiile statelor post-sovietice convieţuiesc, cooperează, se complementează reciproc, dar nu concurează între ele. Culturile noastre cooperează excelent, supărările istorice trec pe ultimul plan, cedînd locul nostalgiei şi abilităţii de a vorbi aceeaşi limbă. Pragmatica acestei integrări este cunoscută – alte preţuri, accesibile, la resursele energetice, o piaţă comodă pentru toţi, soluţionarea confortabilă a problemelor umanitare, a problemelor privind migraţia de muncă. Nemaivorbind deja despre faptul că pentru Moldova mai este şi problema soluţionării diferendului transnistrean.

Eu nu înţeleg agresivitatea şi gelozia cu care sînt apreciate de către partenerii europeni perspectivele integrării euroasiatice. Dreptul la ingtegrare şi înţelegere, la uniuni, au toate popoarele. Dacă tu consideri altfel, atunci tu eşti un rasist civilizat. Dacă însă într-adevăr promovezi valorile europene, arunci tu pur şi simplu eşti obligat să saluţi un asemenea proiect ca Uniunea Vamală şi Uniunea Euroasiatică. Şi nu-i nimic straşnic că acest proiect prinde viaţă la est de frontiera Uniunii Europene. Pentru Moldova, Occidentul deseori se afla la Est.

- PCRM la fel a desfăşurat privatizări, cînd s-a aflat la putere, de ce acum e împotrivă? Ce sens are să păstrezi întreprinderile de stat cînd puterea este coruptă?

- Este o diferenţă principială. În perioada guvernării noastre erau supuse privatizării obiectele „moarte”. Cu toate acestea, vînzarea a doar circa 40 de obiecte, desfăşlurată în baza unor concursuri deschise, a adus la buget peste un miliard de lei. Administrarea proprietăţii publice atunci aducea anual în bugetul de stat cel puţin 400 de milioane de lei.

Actuala situaţie e total diferită. „Banca de Economii” practic a fost privatizată, însă fără o decizie, obligatorie în acest caz, a Parlamentului, iar bugetul nu a primit nicio copeică. Asta nu e privatizare, este furt ziua în amiaza mare! Şi totodată, această istorie este unică prin obrăznicie şi neprincipialitate, cînd Guvernul a furat de la stat. Iar Dvs. întrebați de ce avem nevoie de revoluţie?

Iar întreprinderile de stat trebuie păstrate anume dacă sînt eficiente. Chiar şi în condiţiile guvernării corupte şi banditeşti. Doar noi nu anunţăm capitularea statalităţii doar pentru faptul că în 2009 Moldova a fost acaparată de piraţii politici.

- Cooperaţi destul de activ cu partidele puterii în consiliile locale. Ţinînd cont de acest fapt, puteţi să afirmaţi că PCRM este partidul opoziţiei?

- Propagandiştii partidelor de dreapta au irosit la timpul lor foarte multe forţe, timp şi bani ca să relateze despre inconciliabilitatea PCRM, nedorinţa şi incapacitatea acestui partid să meargă la compromis, să colaboreze constructiv cu partidele puterii etc.

Acum, cînd este evident eşecul de sistem al guvernării timp de patru ani, aceiaşi propagandişti au decis să povestească că PCRM nu este chiar atît de „curăţică”, că nu e chiar în opoziţie, că noi sîntem la fel ca ei. În calitate de argument ne impun uniuni cu partidele puterii în teritorii, în consiliile raionale, de parcă noi tot ne-am afla la putere. Uneori aceste argumente sînt alimentate suplimentar cu istorii false despre faptul că comuniştii închid şcolile şi liceele. Logica este clară, dar absurdă.

Da, în Taraclia, PCRM este partidul puterii, şi la Bălţi e partidul puterii. Dar în Moldova - e un partid de opoziţie. Dacă vreţi, spre marele regret, singurul partid de opoziţie.

- Ce greşeli comise pînă în 2008 le-aţi repara? Evident, că „debandada” democraţiei în Moldova după 2009 este posibilă, inclusiv datorită politicii dure şi nu întotdeauna justificate a comuniştilor faţă de oponenţi. Sau sînt şi altele?

- Ce a fost a fost. Greşelile din perioada guvernării noastre au fost analizate detaliat în anii 2010 şi 2011. Au fost organizate chiar şi mese rotunde pe această temă. Se căiau, îşi turnau cenuşă pe cap, vorbeau despre tragica ruptură dintre societate şi putere.

Însă este o problemă. Iată Dvs. vedeţi păcatele noastre în faptul că am fost prea duri faţă de oponenţi. Însă o mare parte dn pretenţii vin din motive diametral opuse. Cică, aţi scăpat puterea din mîini, nu i-aţi pedepsit pe manifestanţii din 7 aprilie, aţi anunţat amnistia, aţi demonstrat o slăbiciune, jucîndu-vă cu Occidentul şi opoziţia. Unii dintre ei ne acuză că noi nu am anulat „istoria românilor”, alţii că, dimpotrivă, am anulat-o. Unii ne acuză că sîntem împotriva ruşilor, alţii că sîntem „mîna Moscovei”.

Pentru greşelile noastre, noi plătim prin statutul de partid de opiziţie. Întrebarea constă în altceva. De ce în final s-a dovedit că eşecul PRCM a devenit şi eşecul statalităţii moldoveneşti, a democraţiei moldoveneşti, a echităţii sociaje elementare şi eşecul majorităţii cetăţenilor? Doar e aşa!

Însă nu trebuie să fie aşa. Schimbarea partidelor, eşecul unor forţe politice şi triumful altora la alegeri nu ar trebui să conducă la capitularea statalităţii, la distrugerea democraţiei, la acapararea deschisă a instituţiilor de stat – de la parlament pînă la sistemul judiciar – de către o pereche de oameni. Fiţi de acord, aceste anomalii patologice se întîlnesc destul de rar în istorie. Şi Moldova trebuie scoasă cît mai repede din această listă a relictelor istorice.

Toată energia noii guvernări trebuie canalizată spre trei lucruri: stabilirea unor instrumente de control eficient al societăţii asupra puterii (oricărei puteri), introducerea cît mai urgentă a ţării în proiectul euroasiatic şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea socială intensivă – în primul rînd pentru copii, bătrîni, tineri. Asta pe scurt. Toate aceste sarcini sînt realizabile. Este nevoie doar ca dorinţa sinceră de a le îndeplini să depăşească dorinţa de a şterpeli ceva. Abilitatea de a rezolva aceste sarcini există. Cel puţin, în colectivul de mii de membri ai Partidului Comuniştilor.

- O întrebare care deja strepezeşte, dar încă îi interesază pe toţi. Succesorul lui Vladimir Nicolaevici. Aveţi „în rezervă” o personalitate carismatică demnă?

- Răspunsul meu va strepezi nu mai puţin. În PCRM nu există tema „succesorului”. În longitudinea noastră geografică, europeană asemenea subiect este considerat înacceptabil. PCRM este un partid cu adevărat democratic şi terminologia succesiunii la tron la noi nu este aplicabilă.

Iar succesorul cauzei lui Voronin, unul carismatic, demn, fermecător, înalt, ingenios, poate şi va apărea. Peste vreo 100 de ani. Prea des nu se întîmplă asemenea lucruri. O spun ca istoric.