X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Proiectul de reconstrucție a străzii Alecu Russo întîrzie

7 aug. 2013,, 10:59   Societate
2495 1
Foto: nastas.md
Strada Alecu Russo din sectorul Rîșcani al Chișinăului ar putea fi dată în exploatare în anul viitor. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, într-o inspecție la fața locului, transmite NOI.md.

Dorin Chirtoacă a ținut să precizeze că șantierul străzii Alecu Russo este unul complicat. „Asta pentru că există multe reţele şi multe lucrări noi, care au apărut după întocmirea proiectului. Acum vrem să ne asigurăm că în final vom avea un obiectiv de calitate”, a declarat primarul.

Totodată, edilul a menționat că stratul de uzură urmează a fi aplicat în funcţie de data încheierii lucrărilor de lărgire a străzii, de calitatea acestora şi de aplicarea primului strat de asfalt. „N-aş vrea să avem surprize, la investiţia care se face, de aproape 80 milioane lei”, a precizat Dorin Chirtoacă.

Proiectul de renovare a străzii prevede lucrări de lărgire a carosabilului, de schimbare a reţelelor, de amenajare a parcărilor cu pavaj ecologic și altele. În context, Dorin Chirtoacă a spus că cheltuielile ar putea creşte cu 10-15%, din cauza lucrărilor neprevăzute iniţial.

Reparaţia străzii Alecu Russo a început în toamna anului trecut. Drumul va avea şase benzi de circulaţie şi vor fi amenajate 3 sensuri giratorii: la intersecţie cu bulevardul Moscova, cu strada Nicolae Dimo şi la strada Mihail Sadoveanu. Conform proiectului, strada Alecu Russo urma să fie inaugurată pînă la finele anului curent.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?