Soarta Spaniei și problema catalană

Soarta Spaniei și problema catalană

Veaceslav Matveev

Astăzi nu doar în Spania, dar și în toată Europa încolțește o nouă problemă politică

Provocările ei pot influența viitorul bătînului continent, devenind un fitil Bickford, pentru viitoarea separare a multor țări europene. Este vorba despre problema catalană sau încercarea autorităților regiunii autonome Catalonia să iasă din componența Regatului Spaniei. Mulți vor spune că este o problemă internă a Spaniei și că noi nu avem nimic de-a face cu ea. Dar nu este așa. Separatismul este periculos în sine, dar despre aceasta – ceva mai tîrziu. Mult mai periculos este separatismul în Spania, voi explica mai jos de ce.

Rezonanța după referendumul din Catalonia

La 1 octombrie în Catalonia a avut loc referendumul referitor la independență, însoțit de ciocniri dintre poliție și participanții la vot. Pentru prevenirea referendumului ilegal, în regiune au fost trimiși 10 mii de angajați ai Poliției spaniole și ai Gărzii Civile. În rezultatul ciocnirilor au avut de suferit cca 900 persoane. Autoritățile din Catalonia au anunțat că 90% dintre votanți au optat pentru separarea regiunii de Spania. La 3 octombrie pe străzile Barcelonei au ieșit cca 700 mii de oameni (în fond, adepți ai independenței), pentru a protesta ”contra violenței” Poliției spaniole în ziua referendumului.

Prezența la referendumul din Catalonia a fost mai puțin de 43%. Dar trebuie să menționăm că autoritățile spaniole au făcut totul, pentru a împiedica desfășurarea referendumului, pe care Curtea Constituțională a Spaniei l-a declarat ilegal. Este de înțeles, căci în Catalonia sînt mulți oameni care nu împărtășesc pozițiile separatiștilor. Apropo, aceștia au organizat și ei manifestații la Barcelona și în alte orașe ale regiunii. Demonstrații enorme ale adepților integrității Spaniei au avut loc și la Madrid. Tensiunea dintre Madrid și Barcelona a atins punctul-limită.

La 11 octombrie, premierul Spaniei Mariano Rajoy a făcut o adresare televizată, în care a chemat autoritățile Cataloniei să adopte o poziție clară în problema declarării independenței regiunii. La 13 octombrie președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat că nu dorește ca Catalonia să devină stat independent, deoarece exemplul ei va fi urmat și de alte regiuni. Declarația șefului Comisiei Europene este citată de AFP: «Dacă îi vom permite Cataloniei să se separe — ceea ce nu este sarcina noastră — alții vor dori să facă același lucru. Eu nu doresc asta», a spus Jean-Claude Juncker în alocuțiunea, ținută la Universitatea din Luxemburg. El a recunoscut că este îngrijorat de tendințele separatiste în Europa și l-a susținut pe premierul spaniol Mariano Rajoy în efortul lui de a stabili controlul asupra situației din țară.

Președintele Consiliului UE Donald Tusk, la conferința de presă susținută împreună cu Jean-Claude Juncker, făcînd totalurile primei zile a summit-ului de la Bruxelles, a spus: «Nu putem nega că situația din Spania trezește îngrijorare. Însă poziția instituțiilor UE și a țărilor-membre este clară: nu este loc, nu există spațiu pentru orice mediere sau inițiativă, sau acțiune internațională».

Concomitent, au fost exercitate presiuni puternice asupra poziției Madridului oficial. Ca  prin farmec, la atingerea baghetei magice, au apărut apărători ai drepturilor omului, care criticau deciziile și acțiunile Guvernului Spaniei privind autoritățile locale din Catalonia. Organizația Human Rights Watch a emis un raport, în care se spune că utilizarea forței de către Poliția spaniolă la 1 octombrie, în timpul referendumului privind independența Cataloniei, a fost ”excesivă”.

Concluziile HRW au fost susținute de angajații de la Amnesty International, la solicitarea AFP, aceștia considerînd nejustificată utilizarea bastoanelor polițienești și a gloanțelor de cauciuc, interzise de legislația internațională, iar din anul 2012 și de cele din Catalonia. În același timp președintele, Generalitatului (Guvernului) Cataloniei Carles Puicdemon i-a expediat, la 16 octombrie, o scrisoare premierului Spaniei Mariano Rajoi, în care a amintit despre faptul, că a amînat pentru două luni decizia privind declararea independenței Cataloniei.

Dezbinarea însă s-a produs

Prin acțiunile sale Guvernul Spaniei a dat un răspuns ferm adepților separatismului și independenței Cataloniei. La Barcelona mulți s-au pus pe gînduri. Însă se vede că Generalitatul nu era independent și în situația creată aștepta noi recomandări din partea curatorilor.

Evident, cei din spatele proiectelor de independență a Cataloniei nu se așteptau la o poziție atît de fermă a Madridului și au început să cugete asupra unor noi căi de realizare a proiectului lor distructiv. În aceste condiții liderul regiunii Puicdemon și-a modificat nițel retorica. El i-a propus premierului spaniol o întrevedere, pentru a discuta problemele existente între autonomie și Guvernul Spaniei.

«Duminică, 1 octombrie, în condițiile comportamentului dur al Poliției, condamnat de organizațiile internaționale, peste două milioane de catalani, pe cale democratică, i-au încredințat. Parlamentului să declare independența», se spune în scrisoare. Carles Puicdemon a asigurat autoritățile Spaniei că el caută căi pentru un dialog, pentru ”a găsi  soluții, nu ciocniri”: «Prioritatea Guvernului Cataloniei este căutarea intensă a modalității de a dialoga. Vrem să discutăm, cum o fac toate regimurile democratice, problema pusă de majoritatea poporului din Catalonia, care dorește să pornească pe calea unei țări independente în cadrul Europei».

În același timp, Madridul oficial a expediat o solicitare Guvernului Cataloniei. Termenul, cînd trebuia oferit un răspuns la cererea Madridului privind statutul Cataloniei a expirat în dimineața zilei de 16 octombrie. Deoarece Barcelona nu a dat un răspuns clar și inteligibil, autoritățile spaniole au mai oferit o amînare pînă pe data de 19 octombrie, cu amenințarea că vor anula autonomia Cataloniei în baza art. 155 din Constituția Spaniei.

La 26 octombrie Carles Puicdemon, (după careva ezitări), a declarat, că nu va organiza alegeri anticipate. Autoritățile Cataloniei le preconizau pentru 20 decembrie. Astfel, Puicdemon a putut păstra majoritatea pentru adepții independenței. Dacă Madridul ar fi recunoscut alegerile, puteau demara tratativele privind extinderea autonomiei Cataloniei.

La 27 octombrie Parlamentul Cataloniei și-a declarat independența față de Spania. Iar Senatul Spaniei, în aceeași zi, a confirmat aplicarea art. 155 privind guvernarea directă a Madridului în Catalonia.

La 28 octombrie fostul șef al autonomiei Carles Puicdemon, în transmisiunea directă de la postul regional TV, i-a chemat pe catalani să se împotrivească pașnic deciziei autorităților centrale de demisionare a Guvernului catalan și de dizolvare a Parlamentului local.

Vom menționa că cca un sfert din PIB-ul Spaniei îi revine Cataloniei. Iar administrația locală este foarte nemulțumită de modul în care Madridul gestionează impozitele și de cota-parte întoarsă în bugetul regiunii.

 

Sînt posibile consecințe

Catalanii, desigur, au dreptul să-și dezvolte autonomia, cultura, identitatea națională și limba. Dar ei aspiră la independența deplină. Dacă Catalonia își declară independența, problema nu se sfîrșește aici. Vor apărea probleme politice și provocări noi. În Catalonia locuiește un număr enorm de spanioli și catalani, care nu doresc să trăiască într-un stat mic, respins de UE. Acești oameni nu vor accepta posibilele modificări pe harta politică a Peninsulei Iberice. Cu ce se vor termina toate acestea?

La început cu confruntarea civică și polarizarea societății, apoi cu războiul civil, care va cuprinde celelalte regiuni ale Spaniei, căci în această țară mai sînt și alți doritori de a ieși de sub tutela Madridului oficial. În acest caz confruntarea civilă va cuprinde tot teritoriul statului spaniol, ceea ce se poate solda cu urmări geopolitice grave.

În plus, o mare parte dintre catalani locuiește în sudul Franței. Cine garantează că exemplul confraților din Barcelona nu va fi molipsitor și catalanii din Franța nu-și vor dori independența?

În acest context, să nu uităm despre conflictul abia stins din Țara Bascilor, unde recent au avut loc acțiuni de luptă între forțele de securitate spaniole și ЕТА (Euskadi Ta Askatasuna — «Țara Bascilor și libertatea») — organizație radicală de stînga naționalistă a separatiștilor, care militează pentru independența Țării Bascilor (regiune în nordul Spaniei și sud-vestul Franței).

La 10 ianuarie, 2011 ETA a anunțat încetarea luptei armate, la 20 octombrie a făcut-o în mod repetat. La alegerile parlamentare generale din Spania (13 noiembrie, 2011) coaliția naționalistă bască «Amaiur», baza căreia care formată, în principal, din adepții ETA, a obținut 7 locuri în Parlament și posibilitatea de a forma propria fracțiune.

 

Din istoria Cataloniei și Spaniei

Istoria Cataloniei este o pagină strălucită în dezvoltarea civilizației europene. Pe aceste locuri au trăit ibericii, au domnit oștenii puternicei pe atunci în Cartagina, cei care, conduși de strălucitul comandant de oști Hannibal, au putut scutura Republica Romană și a o aduce aproape de colapsul politic. Doar oștile lui Hannibal, trecînd Alpii, au ajuns la zidurile Romei și dacă nu era lipsa de voință a aristocrației cartagineze, la sigur, ar fi biruit puternica Romă. Mai tîrziu, pe pămîntul Cataloniei au domnit romanii. Domnia lor a durat secole în șir, pînă cînd Imperiul Roman de Vest nu a căzut sub loviturile vizigoților, ostrogoților, francilor, burgunzilor, vandalilor și lombarilor. Anume în acea perioadă pămînturile din nordul Peninsulei Iberice au intrat în componența regatului vizigoților.

În anul 476 vizigoții și alanii acaparează Barcelona, oraș întemeiat încă de cartaginezi, în războaiele punice. Acolo este fondat Statul Gatalonia, de care mulți istorici leagă identitatea catalană. Ulterior, acesta intră în componența Regatului Vizigoților, care domnesc aici mai multe secole. Însă în sec. VIII apare religia mondială islam, mahomedanismul. Urmașii lui Mohamed creează Imperiul Mondial Califatul Arab, care se întinde de la Arabia însorită peste Iranul subjugat la est, pînă la India și la vest de Gibraltar și Mauritania. În curînd, sub presiunea arabilor, dispare Regatul Vizigoților. În anul 711 arabii și maurii năvălesc pe Peninsula Iberică. În anul 713 ei ocupă Barcelona.

Pămînturile ibericilor antici pentru secole întregi nimeresc în zona de influență a lumii islamice. Regii francezi carolingieni încep o luptă îndelungată cu maurii și treptat recuceresc partea de nord a Peninsulei Iberice. În sec. VIII-IX, în perioada domnirii lui Ludovic cel Pios, carolingienii îi alungă pe mauri din Catalonia.

Regele Wilfried unește regiunile franceze de frontieră cu pămînturile spaniole în Marca Spaniolă, împărțită în nouă comitate. Cel mai puternic era cel din Barcelona. Însă maurii reușesc să ocupe o parte din viitoarea Catalonie. Ei distrug vechea Barcelonă, dar nu triumfă mult timp. În anul 988 însăși populația locală îi alungă pe mauri. Această dată este considerată principala sărbătoare a catalanilor, deoarece anume începînd cu anul 988 Catalonia a devenit independentă.

În anul 988 contele de Barcelona Borrel II a declarat independența ducatului său și astfel a pus bazele istoriei catalane. Contele de Barcelona Ramon Berenger III a recuperat de la arabi Majorca, Ibiza și Tarako. Succesorul lui Ramon Berenger IV s-a căsătorit cu Petrolina de Aragon, moștenitoarea Regatului Aragon, primind zestre Provence-ul și a creat Regatul Catalan-Aragonez, care a devenit, în scurt timp, cel mai puternic și mai vast în Peninsula Iberică. Cu timpul puterea lui a crescut vertiginos, Barcelona devenind cel mai mare centru comercial și port din Mediterană. S-a creat Marele Imperiu Aragonez. În el au intrat Sicilia, Corsica, Sardinia, Neapole, insulele Baleare, Roussillon și chiar Grecia pentru un timp.

În paralel cu dezvoltarea și înflorirea Regatului Aragonez apare Regatul Castilia. Acestea au devenit principalele state Reconquista, care secole în șir a determinat modul de viață al aristocraților Aragonului și a Castiliei. Emirilor andaluzieni le era tot mai greu să se împotrivească atacurilor cavalerilor creștini. Această luptă istovitoare cu Califatul din Cordoba s-a încheiat cu victoria creștinilor. În anul 1479 conducătorul Cataloniei Ferdinand de Aragon s-a căsătorit cu principesa Isabela de Castilia. Cele două state mari s-au unit într-un tot întreg. Așa a apărut Spania.

În sud mai exista regiunea supusă maurilor - Granada sau Emiratul Granada. La începutul anului1492 maurii au cedat Granada. Din acel moment a început formarea Spaniei unice. S-a sfîrșit Reconquista, lupta seculară a creștinătății cu lumea musulmană pe Peninsula Iberică. Ulterior la Spania a fost alipit regatul Navarra. Spania și Portugalia devin puteri maritime mondiale. Prin verdictul Papei de la Roma, după descoperirea Americii emisfera de sud a fost împărțită între aceste două superputeri ale evului mediu.

Secole îndelungate bogățiile teritoriilor de peste mări făceau din Spania un rai înfloritor, nimeni nu tindea spre separatism sau regionalism. Dar cu timpul Spania a început să cedeze pozițiile unui nou mare imperiu – Regatul Angliei. În anul 1588 armada de neînvins - marea flotilă spaniolă a pierit în furtunile din preajma țărmului britanic. Timpul juca împotriva măreției spaniole. Ulterior Marea Britanie a învins coroana spaniolă. Împărăția înfloritoare de altă dată se stingea rapid. Au fost cedate teritoriile de peste mări, toate vice-regatele spaniolilor din Lumea Nouă au fost cuprinse de revolte. Către începutul sec. ХХ Spania își pierduse toate coloniile și a devenit un stat sărac și slab dezvoltat.

Originile separatismului

Pentru corectitudine, vom menționa că catalanii au mai încercat să iasă din componența Regatului Spaniei, susținuți de Franța și Britania. S-a întîmplat în anii 1640-1652 și 1705. Însă puternicul stat spaniol se isprăvea cu asemenea revolte și decenii în șir situația se calma și înceta pînă la următoarea furtună. Separatismul catalan a existat mereu și secole la rînd și-a așteptat ceasul.

Spania slăbea treptat, cedîndu-și pozițiile geostrategice. Sec. XIX i-a distrus puterea de altă dată. Deja în anul 1871 Catalonia a încercat să se separe de Spania, dar după negocieri cu guvernarea centrală a rămas în componența Regatului Spaniei. Mișcarea patriotică contemporană a apărut în sec. al XX-lea.

În anul 1914 catalanii iarăși fac un pas spre independență: formează organul autoadministrării locale  — Consiliul Cataloniei (Mancomunitat). Însă aspirațiile ei au fost suprimate de dictatura militară a lui Primo de Rivera (1923—1930). În Spania regală antebelică catalanii au obținut mai întîi formarea Comunității publice Catalane, apoi – a Regiunii Autonome Catalonia. În anii 1930 Catalonia și-a declarat independența, dar a fost nevoită să se unească cu autoritățile republicane, pentru a-l înfrunta pe Francisco Franco.

După moartea lui Franco Spania devine iarăși regat. În anul 1979, în timpul lui Juan Carlos I, Catalonia a obținut statut de autonomie. Limba catalană pe teritoriul regiunii, dar și în Valencia și Insulele Baleare, a devenit limbă oficială. În anul 1980 în Catalonia au avut loc primele alegeri parlamentare. În fruntea autonomiei a venit liderul naționaliștilor Jordi Pujol. S-ar părea că spiritele trebuiau se se potolească, însă la sfîrșitul sec. ХХ naționaliștii catalani iarăși pun problema independenței depline a regiunii. Discuțiile lungi, referendumurile interminabile, literatura naționalistă editată în volum mare și-au făcut treaba. Astăzi Catalonia tinde spre independența deplină și pentru Madridul oficial e tot mai dificil să stăvilească patimile și atacurile patrioților catalani.

De ce este necesar acest lucru?

Pentru unii din Europa civilizată problemele catalane sînt un "joc">Joc al politicienilor, care s-au plictisit de viața dulce și bunăstarea generală Dacă toate sînt bune, oamenii  își caută probleme, ca să le fie viața mai interesantă. Însă nici un joc nu sfîrșește cu bine, iar legăturile istorice de prietenie și viață seculară în comun nu pot fi șterse definitiv și dacă le desfaci și apoi încerci să le legi la loc, rămîne un nod pe memoria istorică a următoarelor generații. De ce să faci ceea ce ulterior vei regreta ? Doar spaniolii și catalanii sînt două popoare frățești.

De ce să distrugi ceea ce ulterior îți va aduce strădanii? Deci, cuiva îi convine aceasta, cineva a gîndit și a actualizat neașteptatul scenariu catalan al confruntării naționale și sociale. Cine? Pentru a răspunde la această întrebare, vom mai pune una – de ce? Iar răspunsul e simplu: pentru că forțele care au inspirat revoluțiile islamiste și arabe în Orientul Apropiat și țările din Maghreb doresc să strămute masele de asiați și africani pe continentul european.

În primul rînd, ele au nevoie de  n nou cazan de topire a națiunilor, în care va apare un alt om  - fără rădăcini și tradiții creștine. În al doilea rînd, Europa  degradează economic, politic și cultural. Ea a fost suprimată, dezindustrializată, dezechilibrată moral. Însă oamenii care conduc lumea înțeleg că asta nu poate dura veșnic. Dacă europeanul este sătul și îmbrăcat, el tace. Dar dacă vor veni alte timpuri și statele europene fără bază economică, cu mase de șomeri marginalizați vor exploda, oamenii vor vota pentru ”dreapta”, pentru conservatori sau chiar pentru extrema dreaptă sau extrema stîngă, și asta va fi deja o provocare a stabilității - nu doar în Europa, dar și în lumea întreagă.

În consecință, strămutînd conștient masele de musulmani și africani străini culturii europene, ei își creează un nou sprijin social, care nu va accepta acțiunile de răspuns ale elitelor europene. Însă Grecia, Italia, Turcia au început să stăvilească aceste mișcări de masă ale imigranților.

Inițial au existat trei planuri

Pentru a trece imigranții prin Balcani, au distrus Iugoslavia - un stat civilizat din punctul de vedere al comuniștilor. Un alt plan – prin Caucaz în Rusia. Însă acolo nu s-a reușit. Au încercat prin Italia, dar acest stat are o flotă foarte puternică și poate opri orice transmutări necontrolate în Marea Mediterană. În rezultat, aceste direcții au început să se închidă, europenii au înțeles esența problemei. Și cum să n-o înțelegi, dacă majoritatea imigranților din sud și din est sînt oameni cu vîrsta de recrutare, iar bătrîni, femei și copii printre ei sînt puțini. A apărut deciun plan nou - imigranții să meargă prin Gibraltar și Peninsula Iberică. Dar acolo este un stat puternic – Spania. Ce-i de făcut cu el?

Trebuie aruncat în vîltoarea războiului civil, problemele elitei spaniole să fie trecute pe plan intern, se poate crea un haos total pe teritoriul țării. Pentru aceasta a fost nevoie de separatismul catalan. El va arunca Spania în aer, o va slăbi, îi vor urma bascii, posibil și alți separatiști. Atunci Spania vlăguită nu va putea înfrunta năvala imigranților din Africa, care deja asaltează enclavele ei pe continentul african. Astfel se deschide calea unui nou trafic al imigranților în Europa și vechiul plan de distrugerea identității europene este iarăși actual.

Cu alte cuvinte, varianta balcanică încercată în Iugoslavia este iarăși la putere. Spania, care va ceda planurilor celor din spatele acestor mișcări, va deveni o nouă Iugoslavie, care piere cu zile. Acelora care nu cred, le recomand să găsească în Internet hărțile viitoarei Europe, refăcute și distruse. Acolo este clar indicat statul islamic în sudul Franței, Provence și nordul Spaniei. Maurul și-a îndeplinit misiunea. Așteaptă venirea unor noi mauri.

Cine beneficiază?

Răspunzînd la această întrebare, vom aborda chestiuni mai delicate. Nu foarte importante pentru toată Europa, dar actuale pentru Spania de azi, care se confruntă demult cu Imperiul Britanic. Coroana spaniolă a cedat în fața celei britanice. În timpurile cele mai noi această confruntare a luat forme noi (chestiunea Gibraltarului).

Se știe, că acest teritoriu al Peninsulei Iberice timp de mai multe secole după Războiul pentru moștenirea spaniolă (1701-1714) este controlat de Coroana Britanică. Acolo au loc parade militare ale garnizoanei britanice, adesea cu participarea oficialităților britanici și ai Casei Regale Windsor. Istoricește, Spania percepe foarte sensibil acest nod geopolitic, considerînd că Gibraltarul este teritoriul ei. Regina Sofia a Spaniei, care vine adesea la Londra ca persoană privată, în anul 2012 chiar și-a anulat vizita oficială la Londra. Atunci ea a decis să nu participe la solemnitățile consacrate jubileului de 60 ani de la încoronarea reginei Marii Britanii Elizaveta II. Cauza – litigiul dintre cele două state în jurul Gibraltarului. Însă în condițiile crizei apropiate Madridul a decis să se apropie de Londra.

Vizita regelui Felipe VI și a reginei Letiția  a fost amînată de două ori: din cauza crizei politice din Spania și din cauze alegerilor anticipate în Marea Britanie în iunie,2017.  În iulie  cuplul regal al Spaniei a vizitat Londra. A fost prima vizită a unui monarh spaniol în Regatul Unit în mai mult de 30 ani. În anul 1986 Elizaveta II i-a primit la Londra pe părinții actualului rege   — Juan Carlos I și regina Sofia. De atunci, în relațiile dintre Burboni și Windsori a domnit o liniște totală.

Să nu uităm de relațiile deosebite dintre Windsor și Rothschild, al căror companion George Soros finanțează demult transmutările imigranților în Europa. Despre aceasta a scris site-ul Правда.ру: «El consideră, că țările UE trebuie să primească anual pînă la un milion de imigranți-musulmani. Soros a menționat că dacă Europa nu va fi gata să o facă, el poate susține această inițiativă din punct de vedere material, oferind Guvernelor europene ajutor material din rezervele Fondului, în formă de obligațiuni pe termen lung».

În interviul ziarului liberal francez Liberation Soros a relatat următoarele: «Ne axăm pe formarea politicii europene de oferire a azilului… Ea ar permite imigranților să ajungă în Europa în mod liniștit și sigur, într-un tempo ce corespunde capacității populației UE să-i primească». În vara lui 2017 premierul Ungariei Victor Orban a declarat deschis, în timpul vizitei sale în România, că liderii UE și miliardarul american Soros își doresc ”o Europă nouă, amestecată, islamizată”.

Cu Burbonii există socoteli vechi

Mai este un moment important. Faptul că familia regală a Spaniei a fost mult timp discreditată de mass-media, nu este un secret. Ba că fostul rege al Spaniei a ucis un elefant  n timpul călătoriei sale în Botsvana. Apoi - că sora regelui - principesa Cristina și soțul său Inaki Urdangarin sînt chemați în judecată, pentru evaziune fiscală și mașinații financiare. Ba se descoperă, că după decesul, în 1993, a contelui de Barcelona - tatăl lui Juan Carlos I capitalul său a crescut considerabil, deoarece Juan Carlos I a moștenit suma de 2,2 mil. de euro și i-a depozitat în băncile elvețiene. S-a stabilit, că împreună cu Juan Carlos I, la o vînătoare, în Africa, a mers și principesa germană Corinna zu Zain-Wittgenstein, de 49 ani, și că în ultimii 9 ani ea îi ține adesea companie monarhului spaniol, în timpul călătoriilor lui private, în timp ce regina Sofia rămîne acasă în Spania.

În general, procesul de discreditare a familiei regale din Spania se desfășoară demult și sistemic. De facto, a fost o tentativă a unor forțe, îndreptată nu doar contra familiei regale, ci contra unității întregii Spanii. Dacă ieri acest lucru nu era încă evident, azi în legătură cu chestiunea independenței Cataloniei, totul devine clar. De ce totuși lumea îi urăște pe Burbonii spanioli, de ce este urîtă Spania integră, înfloritoare și democrată?

Spania întotdeauna a fost a țară foarte conservativă. Secole în șir ea a fost o fortăreață a creștinismului și cavalerismului creștin. Astăzi nici de una, nici de alta autoritățile nu au nevoie. În plus,  mai există o circumstanță importantă - în Spania domnesc Burbonii. De facto, este unicul stat în care domnește o dinastie monarhică puternică de altă dată. Dar există socoteli vechi cu Burbonii. Ei sînt urmașii carolingienilor, care au distrus Ordinul Cavalerilor Templieri, pe care scriitorul francez Maurice Druon i-a numit ”regi blestemați”. Se știe, că în timpul executării regelui Franței, în epoca Revoluției burgheze franceze, cineva a ridicat capul retezat de ghilotină a lui Ludovic XVI (din dinastia Burbonilor) și a strigat: «Acum ești răzbunat, Jacques de Molay, mare magistru al Ordinului Templierilor». Cum se vede, răzbunarea încă nu s-a sfîrșit.

Posibila viitoare distrugere a Burbonilor spanioli, iar odată cu ei – a Spaniei integre și puternice, este parte a acestui proces. Cum se vede, tribunalul revoluționar încă nu și-a citit ultimul verdict. Revoluția mondială așteaptă noi jertfe și noi zguduiri geopolitice. Și distrugerea Spaniei integre – grănicerul Europei, regionalizarea șiscindarea ei, chestiunea catalană, activată în mod artificial este o pagină nouă în istoria triumfului celor din spatele ”cortinei mondiale”, un nou pas bine gîndit spre nimicirea vechii Europe.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load