X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4037

Moldova a elaborat foaia de parcurs privind dezvoltarea competitivităţii pentru a o prezenta în cadrul summitului de la Vilnius

17 iul. 2013,, 11:08   Societate
3167 2
Foto: noi.md
"Foaia de parcurs privind dezvoltarea competitivităţii Republicii Moldova" - aceasta este denumirea pentru matricea de lucru prezentată, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului consultativ pe lîngă Ministerul Economiei.

Potrivit Agenţiei "Infotag", în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului "foii de parcurs", vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a menţionat că pînă la Summitul "Parteneriatului Estic" din noiembrie 2013, acest proiect trebuie să se transforme într-un document convenit la nivel naţional.

Potrivit lui, "foaia de parcurs" trebuie să includă sarcinile de bază şi principalele politici ale statului, realizarea cărora va permite sporirea competitivităţii mărfurilor şi serviciilor.

"În această regiune a Europei, Moldova, ca şi restul statelor europene, va concura cu mărfuri, servicii, braţe de muncă, va lupta pentru investiţii străine în economia naţională fără de care dezvoltarea este imposibilă", a spus Lazăr.

El a atras atenţia asupra faptului că discuţiile pe marginea competitivităţii şi investiţiilor în economia naţională se ciocneau de ideea că Moldova dispune de o piaţă mică, ceea ce reprezintă un factor de descurajare.

Lazăr a mai menţionat că, odată cu semnarea Acordului de liber schimb cu UE, care se preconizează a fi parafat la summitul de la Vilnius şi semnat la mijlocul anului 2014, acest factor negativ pentru economia moldovenească va înceta să mai existe.

"El nu va mai exista, pentru că mărfurile şi serviciile moldoveneşti vor avea acces pe piaţa imensă a Uniunii Europene cu 550 mil. consumatori", a remarcat el.

Ministrul a recunoscut că, odată ce produsele moldoveneşti vor avea acces liber pe piaţa UE, şi pe piaţa din interior vor pătrunde liber produsele din afară.

"Este o mare provocare pentru consumatorii din Moldova împreună cu dificultăţile şi complexitatea cu care se vor confrunta, în prima etapă, producătorii de mărfuri şi prestatorii de servicii autohtoni. Iată de ce pentru Moldova şi producătorii de aici competitivitatea capătă un caracter atît de actual", a remarcat Lazăr. El a menţionat că efortul depus pe această dimensiune, atît la nivel de stat, cît şi la nivel de sector al economiei, va facilita comercializarea mărfurilor moldoveneşti pe pieţele statelor din est.

"Noi nu trebuie să uităm că în Rusia, Kazahstan, Ucraina, Belarus de asemenea, sînt introduse standarde europene avansate. Şi dacă mărfurile şi serviciile noastre vor corespunde acestor cerinţe, ele vor putea fi comercializate fără probleme pe pieţele din aceste state", a subliniat ministrul.

Prezentînd foaia de parcurs, viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a numit-o matrice, care în timpul dezbaterilor la nivel naţional va fi completată cu multe propuneri şi iniţiative interesante.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?