X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Reţeaua Stat Islamic insistă că a coordonat atacul din Las Vegas

3 oct. 2017,, 23:01   Externe
2593 1

Reţeaua teroristă Stat Islamic a prezentat ceea ce ar fi numele de gherilă a autorului atacului din oraşul american Las Vegas, deşi autorităţile americane susţin că asasinul nu avea nicio legătură cu terorismul internaţional.

Potrivit organizaţiei teroriste Stat Islamic, Stephen Paddock, bărbatul în vîrstă de 64 de ani care a ucis cel puţin 59 de persoane şi a rănit alte peste 500 la un concert din Las Vegas, avea numele de gherilă Abu Abdul Bar Al-Amrekini, informează site-ul israelian de informaţii militare DebkaFile.

Reţeaua teroristă sunnită susţine că autorul atacului se convertise la islam acum cîteva luni şi efectuase activităţi de monitorizare a zonei înainte de a comite atacul la concertul din Las Vegas.

Atacul armat din oraşul american Las Vegas nu are nicio legătură cu terorismul internaţional, anunţă Biroul Federal de Investigaţii, în contextul în care masacrul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic. "Pînă în acest moment, nu a fost depistată nicio legătură între acest atac şi vreun grup terorist internaţional", a declarat agentul FBI Aaron Rouse, coordonatorul anchetei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?