Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sandu și Năstase declară război televiziunii publice

18 sep. 2017,, 15:30   Politică
3307 4

Liderii Platformei „DA” și PAS, Andrei Năstase și Maia Sandu, amenință postul public de televiziune „Moldova 1” cu proteste în cazul în care nu le vor fi satisfăcute solicitările, notează NOI.md.

Cei doi politicieni s-au plîns astăzi de faptul că opoziția extraparlamentară nu este mediatizată suficient la „Moldova 1”. În acest sens, Sandu și Năstase au cerut postului public să acorde săptămînal opoziției cel puțin o oră de emisie. Aceștia au atenționat că vor declanșa noi acțiuni de protest în cazul în care vor primi un răspuns negativ. Potrivit lor, mitingurile ar putea fi reluate duminica viitoare. Conducerea postului „Moldova 1” nu a reacționat deocamdată la aceste revendicări.

Menționăm că susținătorii celor două partide extraparlamentare au protestat ieri la Parlament față de modificarea sistemului electoral. Ulterior, protestatarii au mers la reprezentanţa UE în RM pentru a depune rezoluția adoptată în cadrul manifestației, iar la sfîrșit au pichetat instituţia publică Teleradio-Moldova, cerîndu-i mai multă echidistanță și obiectivitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?