Potrivit lui, acţiunile de protest programate pentru 24 septembrie "vor fi un preludiu pentru posibila înlăturare a guvernării actuale". El a amintit că autorităţile actuale au anulat prin intermediul Curţii Constituţionale referendumul consultativ iniţiat de preşedinte pe marginea unor chestiuni importante pentru ţară. Referendumul urma să aibă loc la 24 septembrie.
"În această zi noi vom desfăşura acţiuni de protest împotriva guvernării actuale, împotriva coaliţiei de la guvernare şi Partidului Democrat. Deocamdată nu am decis cum vor avea loc aceste mitinguri de protest, la care se preconizează să fie adoptată o rezoluţie pe marginea chestiunilor ce au fost propuse pentru referendum. Posibil că mitingurile vor avea loc în fiecare raion sau în regiuni", a spus Dodon.
Potrivit lui, la 24 septembrie nu vor fi manifestaţii la Chişinău, după cum era planificat anterior.
„Consider că nu există niciun sens să aducem coruri care să cînte la Chişinău, aşa cum au făcut unele partide de opoziţie. Toţi s-au săturat de aşa ceva. Nu vreau să repet greşelile lui Vladimir Voronin, care a îndemnat la revoluţia de catifea, iar totul s-a terminat cu intonarea piesei "Ziua Victoriei" în piaţa din centrul Chişinăului. În acest caz nu va fi niciun fel de karaoke în centrul oraşului", a menţionat Dodon.
El a subliniat că acţiunile de protest vor fi un avertisment pentru guvernare.
Adăuga comentariu