Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Dirk Schuebel: Doar după securizarea frontierelor ţării moldovenii vor circula fără vize

29 iun. 2013,, 10:54   Societate
3441 3
Foto: jurnal.md
Ambasadorul Dirk Schuebel afirmă că Republica Moldova va avea un regim liberalizat de vize după securizarea frontierei de stat. „Moldova poate obţine un regim liberalizat de vize, doar dacă sîntem siguri că toate părţile frontierei ţării sînt securizate corespunzător, astfel ca să se ştie cine intră pe teritoriul său. Este evident că în acest moment, aşa-numitul segment central al frontierei moldo-ucrainean nu este controlat de autorităţile moldoveneşti”. Declaraţia a fost făcută pentru Europa Liberă.

Acesta s-a referit şi la problema transnistreană, mai exact, la scopul negocierilor în formatul 5+2. "Scopul este de a ajunge într-un termen mediu la un acord de durată. Mai devreme sau mai tîrziu, acest subiect va trebui abordat. Sper ca ambele părţi să cadă de acord asupra faptului că trebuie discutate toate aspectele. Nu există o soluţie generală care ar putea fi aplicată. La fel, nu există o altă ţară în lume cu o situaţie similară. Cred că trebuie găsită o soluţie proprie, lucru care se poate întîmpla doar dacă ambele părţi cad de acord să abordeze cu seriozitate subiectul", a adăugat ambasadorul european.

Anterior, premierul Leancă a declarat că Moldova va obţine regim liberalizat de vize din 2014.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?