Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4015

Profitul net al băncilor din Moldova s-a redus cu 100 de milioane de lei

28 iun. 2013,, 12:52   Economie
2422 0
Foto: mpinteractiv.ro
Profitul net al băncilor din Republica Moldova, în ianuarie-mai 2013, s-a redus cu 100 de milioane de lei, constituind 459,9 milioane de lei. Despre aceasta a comunicat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, care a subliniat că această reducere de 100 de milioane de lei a fost cauzată de micșorarea dobînzii la credite.

Dorin Drăguțanu a menționat că, în anul 2012, toate băncile (cu excepția ”Băncii de Economii”) au corespuns cerințelor la capitolul capital și lichidități. De asemenea, băncile nu au avut probleme nici cu portofoliul de credite. Astfel, indicii bancari pe ansamblu ar fi fost mult mai buni, dacă nu ar fi existat datele statistice privind profitul și creditele neperformante de la ”Banca de Economii”.

Dorin Drăguțanu a precizat că, în prezent, situația în sistemul bancar al Moldovei este stabilă, însă trebuie de acordat atenție soluționării problemelor de la ”Banca de Economii”. Guvernatorul BNM a menționat că în anul curent situația din sectorul bancar s-a îmbunătățit, deoarece scade presiunea din partea creditelor neperformante, iar activitatea economică s-a îmbunătățit, comparativ cu anul trecut.

Dorin drăguțanu a comunicat că ponderea creditelor neperformante s-a micșorat de la 17,2% (vara anului 2010) pînă la 14,5% (sfîrșitul anului 2012). În aprilie 2013, cota creditelor neperformante a constituit 12,6%, iar în mai 2013 – 12,9%. Dorin Drăguțanu a menționat că la capitolul credite neperformante se atestă o stabilizare. Guvernatorul BNM a subliniat că în mai multe țări ponderea creditelor neperformante este cu mult mai mare. De exemplu, în Kazahstan ponderea acestora depășește 30% din suma totală a creditelor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?