Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

S-a ajuns și la asta: ROBOT-călugăr care oficiază slujbe de înmormîntare

25 aug. 2017,, 05:00   Ştiinţă şi IT
3335 0

O companie din Japonia a introdus un nou rol pentru robotul umanoid pe nume Pepper, dezvoltat de SoftBank: un călugăr budist care poate fi închiriat pentru slujbele de înmormîntare, informează Reuters.

Robotul care intonează sutre cu o voce computerizată în timp ce bate la tobă a fost prezentat miercuri la un tîrg din domeniul serviciilor funerare — Life Ending Industry Expo — desfășurat în Tokyo.

Pe fondul îmbătrînirii și diminuării populației din Japonia, mulți călugări budiști primesc din ce în ce mai puțină susținere financiară din partea comunităților lor, ceea ce îi determină pe unii dintre ei să caute locuri de muncă cu jumătate de normă, în afara îndatoririlor pe care le au în cadrul templelor în care activează, a explicat Michio Inamura, consilier principal la Nissei.

Robotul pentru funeralii poate fi utilizat atunci cînd niciun preot nu este disponibil pentru a oficia slujba de înmormîntare, a mai adăugat Inamura.

În plus, acesta are un tarif mai mic pentru un astfel de eveniment — 50.000 de yeni (circa 450 de dolari) — în comparație cu un călugăr uman, care percepe peste 240.000 de yeni (2.200 de dolari).


Călugărul budist Tetsugi Matsuo a declarat că a fost prezent la tîrg pentru a se convinge, dacă o mașină precum Pepper, poate ''împărtăși rolul 'inimii'', argumentînd că ''inima este fundamentul religiei''.

Robotul nu a fost deocamdată închiriat pentru oficierea unei slujbe de înmormîntare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?