Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Filip, despre perchezițiile de la Ministerul Educației și al Justiției

23 aug. 2017,, 18:29   Politică
4446 3

Prim-ministrul Pavel Filip a făcut precizări referitoare la percheziţiile din cadrul Ministerului Educației și al Justiției, specificînd ca s sesizat personal organele de drept după ce a văzut cozi la Ministerele respective, notează NOI.md.

„Cu părere de rău, constat şi pentru asta trebuie să ne cerem scuze în faţa cetăţenilor noştri, ca există bariere birocratice create artificial de către unii funcţionari”, a menţionat Pavel Filip.

Conform spuselor Premierului, schema folosită la biroul care se ocupă de autentificarea diplomelor de studii era una defectuoasă, şi anume, se lucra de doua ori pe săptămînă şi două ore se eliberau actele, astfel creîndu-se cozi. Această situaţie a favorizat aplicarea schemei în care au fost implicaţi intermediari şi funcţionari publici care pretindeau și primeau mită în schimbul urgentării perfectării diplomelor de studii.

„Astfel de fenomene se mai înregistrează la instituţiile care prestează servicii cetăţenilor, funcţionarii impun bariere pentru a scoate bani din buzunarele celor care doresc să urgenteze serviciile”, a spus Pavel Filip.

În context, Premierul a cerut organelor competente să ancheteze cazul, iar vinovaţii să fie pedepsiţi, subliniind că aceiași poziție o va avea ori de cîte ori va afla despre nereguli și ilegalități în funcționarea instituțiilor statului.


„Să fie un semnal pentru toţi ceilalţi, pentru instituţiile care oferă servicii. Or, să nu uităm că trebuie să oferim servicii calitative cetăţenilor. Nu mă voi opri personal şi vă îndemn şi pe voi, colegi, să luptăm cu aceste bariere, care pot fi eliminate. Asta nu necesită investiţii suplimentare, ci o altă atitudine”, a subliniat Prim-ministrul Pavel Filip.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?