X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

Zece străzi din municipiul Hîncești au fost conectate la iluminatul stradal

18 aug. 2017,, 14:40   Societate
1775 0

Zece străzi din municipiul Hîncești au fost conectate la iluminatul stradal, în cadrul unui proiect susținut de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Fondului pentru eficiența energetică (FEE).

Prezent la eveniment, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, a accentuat că implementarea proiectelor care au un impact social asupra cetățenilor Republicii Moldova constituie unul dintre prioritățile autorităților naționale, care implică un set întreg de programe de dezvoltare a țării pe toate dimensiunile.

„Evenimentul de azi constituie un prim pas în procesul de implementare a circa 200 de proiecte de dezvoltare a infrastructurii localităților țării, realizate de Guvernul Republicii Moldova în procesul de modernizare a tuturor domeniilor social-economice, de creare a unor condiții moderne de viață și activitate pentru locuitorii din diferite comune și orașe ale țării”, a specificat vicepremierul Octavian Calmîc.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, în scurt timp, autoritățile naționale vor veni cu noi strategii și abordări în implementarea proiectelor de orientare socială, fiind excluse momentele de examinare tendențioasă a ofertelor de proiect, tergiversarea adoptării deciziilor, acordarea suportului autorităților locale etc.

„Transparența și debirocratizarea procesului de adoptare a deciziilor, acordarea priorității proiectelor cu un impact social sporit asupra activității cotidiene a cetățenilor, precum aportul acestor proiecte la dezvoltarea economică a țării în ansamblu și a localităților în particular, vor constitui criteriile de bază la susținerea unui sau altui proiect”, a accentuat Calmîc.

În context, ministrul Economiei și Infrastructurii a specificat că în cadrul următoarei ședințe a Consiliului FEE, care urmează să aibă loc la finele săptămînii curente, vor fi examinate și aprobate spre finanțare cîteva zeci de proiecte a căror implementare va avea un efect social sporit asupra nivelului de trai a locutorilor mai multor sate din Republica Moldova.

La rîndul său, primarul municipiului Hîncești, Alexandru Botnari, a apreciat susținerea autorităților centrale în promovarea proiectelor sociale prin intermediul diferitor programe de stat, menționînd că iluminarea celor zece străzi din oraș constituie o primă parte a proiectului de eficiență energetică de peste 6,6 milioane de lei, care urmează a fi implementat în localitate pînă la finele anului curent.

„În perioada imediat următoare, de iluminatul stradal vor beneficia și locuitorii altor sectoare ale municipiului Hîncești. Mai mult, potrivit programului de dezvoltare a infrastructurii municipiului, în timpul apropiat vor fi finalizate sau lansate noi proiecte de reabilitare a drumurilor, construcție a sistemelor de canalizare sau iluminat stradal”, a accentuat Alexandru Botnari.

Ghenadie Buza, președintele raionului Hîncești, a specificat că implementarea proiectului iluminatului stradal în municipiul Hîncești constituie un pas important în procesul de dezvoltare a raionului în ansamblu. „Astăzi sîntem în proces de negocieri cu autoritățile centrale și partenerii de dezvoltare privind realizare unor proiecte de infrastructură de o importanță majoră nu doar pentru raionul nostru, dar și pentru Republica Moldova în ansamblu. Dezvoltarea infrastructurii drumurilor, comunicaților, rețelei de servicii sociale etc. constituie un pas important în crearea premiselor pentru atragerea și realizare unor proiecte investiționale cu impact social-economic atît pentru raionul nostru, cît și pentru Republica Moldova”, a menționat Ghenadie Buza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?