Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4013

Echipament militar depistat într-un autocar la frontieră (FOTO)

26 iul. 2017,, 09:11   Societate
4347 2

Oamenii legii au desfăşurat o operaţiune în cadrul căreia au identificat şi ridicat un lot de uniforme şi accesorii militare fără acte de provenienţă, notează NOI.md.

Echipamentul militar urma să ajungă la elemente diversioniste a căror zonă de operare cuprinde spaţiul european, în special regiunea Balcani.

Acţiunea a avut loc la ieşire din Republica Moldova, în punctul de trecere Leuşeni. Lotul de marfă a fost identificat într-un autocar specializat în transportarea coletelor spre Europa.

Urmare a verificării mijlocului de transport a fost stabilit că, în afară de uniforme militare, lotul mai conţinea căşti, veste tactice, ceasuri, lanterne şi produse alimentare în ambalaj militar, toate cu inscripţii în limba rusă. Persoanele care însoţeau coletele nu au putut argumenta provenienţa echipamentului şi destinaţia acestuia.

Investigaţiile prealabile denotă că uniformele şi accesoriile militare au fost fabricate în Federaţia Rusă şi introduse pe teritoriul ţării din Transnistria. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că acestea urmau să ajungă în Bratislava, Republica Slovacă. Este verificată versiunea vînzării echipamentului militar din depozitele de armament ale fostei armate a 14-a.


De menţionat că asemenea cazuri au mai avut loc în perioada 2014-2015, atunci cînd Serviciul de Informaţii şi Securitate, în comun cu Procuratura Generală, au reţinut loturi de echipament şi armament din regiunea transnistreană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?