Liberalul este de părere că edilul capitalei este victima unor răfuieli politice. Întrebat dacă se așteaptă că primarul va fi condamnat la închisoare, Ghimpu a menționat că anume asta urmăresc cei care gestionează dosarul.
„După cum merg lucrurile acum, așa vor ei, dar o să mai vedem. Eu, în caz că vor merge aș acum merg, atunci mă apuc să fac revoluție. Eu am tolerat, am răbdat, am crezut că poate au o limită, o măsură , dară văd că sînt obraznici peste măsură. Eu sînt gata, în cazul în care se va merge așa în continuare: judecătorii nu vor fi judecători, procurorii nu vor fi procurori și vom avea unul care hotărăște toate, eu sînt gata să fac revoluție”, a precizat liderul PL.
Politicianul s-a arătat convins că va găsi suficienți susținători pentru a declanșa o revoluție. „Sînt oameni, am să-mi cer scuze că am greșit unde am greșit. Vreau să pun capăt acestui dezmăț”.
Totodată, el a mai subliniat că nu va admite ca ședințele de judecată în dosarul Chirtoacă să se desfășoare cu ușile închise, așa cum s-a întîmplat în cazul fostului premier Vlad Filat.
„O să fie publicat dosarul, nu o să permitem să fie dosarul închis. Acum după ce am văzut dosarul lui Chirinciuc și Chirtoacă încep să pun la îndoială și celelalte dosare”, a adăugat Ghimpu.
Adăuga comentariu