X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

State arabe cer Qatarului să aplice principii privind combaterea terorismului

19 iul. 2017,, 21:30   Externe
1509 0

Grupul de patru state arabe care au impus sancţiuni la adresa Qatarului cer autorităţilor de la Doha să pună în aplicare şase principii pentru combaterea extremismului şi terorismului, afirmînd că ar fi un pas major în soluţionarea crizei din zona Golfului Persic, relatează site-ul postului NBC.

Mai multe state arabe cer Qatarului să pună în aplicare şase principii privind combaterea terorismului (Imagine: Hepta)

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrainul au impus sancţiuni Qatarului, acuzînd această ţară că ar susţine terorismul şi ar avea relaţii bune cu Iranul. Arabia Saudită, un stat majoritar sunnit, şi Iranul, preponderent şiit, sînt adversari regionali.

Abdallah Al-Mouallim, ambasadorul Arabiei Saudite la ONU a declarat că cele patru state arabe s-au angajat să respecte o serie de şase principii convenite la reuniunea de la Cairo a miniştrilor de Externe din aceste ţări şi speră că autorităţile din Qatar vor fi de acord să le aplice.

Principiile includ un angajament de a combate extremismul şi terorismul, de a preveni finanţarea teroriştilor şi de a elimina locurile de refugiu ale acestor grupări, dar şi de a stopa discursurile care incită la ură şi violenţă.


Oficialul saudit a mai afirmat că "ar trebui să fie uşor pentru Qatar să accepte" cele şase principii, adăugînd că statele arabe vor monitoriza implementarea acestor dispoziţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?