Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un ex-deputat admite revenirea în marea politică

29 iun. 2017,, 01:00   Politică
5632 7

Fostul deputat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, fost președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, admite o revenire în marea politică autohtonă, informează CURENTUL.

Solicitat de către reporterul nostru, Veaceslav Ioniță ne-a comunicat în ce circumstanțe s-ar întoarce în politică.

„Eu mereu urmăresc tot se întîmplă în politica din Republica Moldova. Mereu m-am considerat o persoană, sau mai bine spus, un promotor al economiei de piață și al valorilor economiei libere și văd că acest segment în Moldova este unul șifonat, și chiar mi-aș dori foarte mult să revin, într-o formă oarecare. Pînă cînd, la modul serios , nu văd careva soluție în acest domeniu. Deja se apropie anul 2018 și cred că foarte multe persoane care au multe de spus vor acționa, pentru că, consider că R. Moldova are nevoie de un grup de promotori ai economiei de piață liberă”, a precizat Ioniță.

Ex-deputatul a spus că, dacă va fi aprobat sistemul electoral mixt, admite că va candida independent în alegeri.

„Eu pînă cînd sper că autoritățile noastre nu vor merge la confruntare directă cu partenerii externi, sper să nu fie votat acest sistem mixt. Dar, dacă totuși va fi aprobat, nu exclud că aș putea candida independent. Mereu am considerat că lucru în echipă este cel mai bun, de aceea de în calitate de candidat independent aș merge în cadrul unei echipe, aș căuta o forță politică cu care m-aș asocia. Mă văd candidat din partea unei echipe puternice, care promovează valorile economiei de piață”, a precizat analistul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?