X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Voronin a ajuns să fie folosit de PD și PLDM concomitent - Mihai Ghimpu

4 iun. 2013,, 13:32   Politică
3993 2
Foto: inprofunzime.md
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susține că, deși are experiența unui șef de stat care a deținut două mandate, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost folosit de această dată de PLDM și PDM. Declarația a fost făcută după ce liderul PCRM a mărturisit că, în timpul negocierilor, atît PLDM, cît și PDM, au promis că vor organiza alegeri anticipate, dar la o zi după aceasta au creat coaliția, relatează NOI.md.

“Mie îmi pare rău, dar trebuie să constat că Voronin, care a fost de două ori președinte – opt ani la guvernare, secretar de partid, ministru de interne, a ajuns să fie folosit odată de PD, altă data – de PLDM, apoi iar de PD, și, la sfîrșit, împreună l-au folosit. Eu cred că, dacă dumnealui spune că au discutat, este adevărat. Dar l-au folosit, l-au amăgit. Eu cred că asta îi va fi o lecție pe viitor, să nu intre în cîrdășie cu astfel de politicieni, crezînd că, dacă votează cu PLDM, distrug AIE, sau invers, dacă votează cu PD… Să ia exemplu de la noi, care sîntem consecvenți în toate”, a spus liderul PL.

PCRM a purtat negocieri separate cu PDM și PLDM, iar ambele partide au convenit cu PCRM că susțin ideea alegerilor anticipate, ba chiar au și stabilit data alegerilor.

Ulterior, PLDM și PDM, împreună cu reformatorii liberali, au creat coaliția pro-europeană, au votat Guvernul, președintele și vicepreședinții legislativului.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?