X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ministerul Justiției respinge o propunere înaintată de Comrat

20 iun. 2017,, 13:31   Politică
4172 1

Inițiativa legislativă a Adunării Populare a Găgăuziei cu privire la reducerea unității convenționale a fost avizată negativ de Ministerul Justiției, comunică NOI.md.

Proiectul propus de autoritățile legislative de la Comrat presupune revenirea la unitatea convențională de 20 de lei, de la cea de 50 de lei, cum este în prezent. Drept răspuns, reprezentanții Ministerului Justiției au menționat că majorarea cuantumului amenzilor a fost o măsură necesară, ce nu poate fi anulată.

„Majorarea unității convenționale a fost efectuată în contextul schimbării situației social-economice din țară. Astfel, în perioada anilor 2002-2015 prețurile de consum au suferit o creștere substanțială. Majorarea unității convenționale s-a făcut în vederea ajustării cadrului legal punitiv la realitățile economico-financiare din prezent, precum și a realizării mai eficace a scopului preventiv al sancțiunii contravenționale”, se arată în nota Ministerului Justiției.

Reprezentanții instituției au amintit că majorarea unității convenționale a fost efectuată și cu scopul de a înăspri pedepsele aplicate conducătorilor auto care încalcă prevederile Codului circulației rutiere. Este vorba în special de încălcările soldate cu consecințe grave, cum ar fi conducerea în stare de ebrietate.

Menționăm că decizia cu privire la majorarea cuantumului unității convenționale de la 20 la 50 de lei a fost adoptată de Parlament în iulie 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?