X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Navalinîi, condamnat la închisoare

13 iun. 2017,, 10:50   Externe
1930 0

Opozantul principal al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost condamnat, în noaptea de luni spre marți, la 30 de zile de închisoare, pentru că ar fi chemat la manifestații neautorizate desfășurate în toată Rusia, a indicat purtătoarea lui de cuvînt, pe Twitter, transmite AFP.+

"Sentință: 30 de zile", a scris Kira Iarmych. Bloggerul anticorupție, de 41 de ani, reținut la ieșirea din locuința sa luni după-amiaza, a compărut în fața unui tribunal din Moscova pentru nesupunere față de forțele de ordine și încălcări ale regulilor privind organizarea manifestațiilor.

Aproape o mie de protestatari, printre care și Navalnîi, au fost reținuți în timpul manifestațiilor desfășurate luni în peste o sută de orașe din Rusia, împotriva președintelui Vladimir Putin și a corupției elitelor, transmit agențiile internaționale de presă.

Atît Casa Albă, cît și Uniunea Europeană au condamnat luni seara cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici la protestele din Rusia și au cerut Moscovei eliberarea acestora.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?