X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Avocat: cum salvează contractul prenupțial familia de divorț

12 mai. 2018,, 02:00   Mai multe...
7041 0

Semnarea contractului de căsătorie reglementează în mod clar relațiile de familie, servind și drept o protecție excelentă împotriva escrocilor. Despre acest lucru a povestit în emisie directă la Compania TV Marea Neagră, răspunzînd la întrebările „Obozrevateli“, avocatul Ecaterina Vlasiuc.

Potrivit spuselor avocatului, contractul prenupțial a ajutat multe cupluri să-și mențină relația și să-și refacă familia.

„În practica mea au existat cupluri care au semnat contractul prenupțial: au trăit ceva timp împreună, au semnat un acord prenupțial, au fost ceva timp căsătoriți, iar apoi au început procesul de divorț. Atunci însă cînd au înțeles că au un contract prenupțial bun, și-au restabilit relațiile, iar acum așteaptă să se nască copiii“, a subliniat Vlasiuc.

Expertul susține că cele mai multe cupluri care divorțează, nu au încheiat contractul prenupțial, ceea ce duce la litigii juridice de durată.

„Divorțează mai mult persoanele care nu au întocmit un contract prenupțial, acestea urmînd să treacă prin iad. Pentru că una e, cînd ai un contrat - foaie de parcurs și nu vei ieși garantat din prevederile acestuia și e cu totul altceva atunci cînd acesta nu există. Cineva a venit să locuiască într-un apartament comun, iar cineva locuiește acolo și dispune de această proprietate, judecățile de partajare a proprietăților pot dura de la cîteva luni pînă la trei ani. Și acestea sînt acele consecințe pe care o persoană nu le poate prevedea în momentul căsătoriei, dar care apar de multe ori în viața noastră cotidiană”, a declarat Vlasiuc.


„În plus, perfectînd un contract prenupțial omul va fi în măsură să se protejeze de escroci sau escroace“, a adăugat ea.

Potrivit informațiilor „Obozrevateli“, străinii se căsătoresc fictiv cu femei din Ucraina, pentru a putea ajunge în Europa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?