X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4007

George Soros face noi predicții privind zona euro

18 mai. 2013,, 11:44   Externe
11935 2
Foto: forbes.ru
Recuperarea din ultima perioadă a pieţelor financiare, care a coborît costurile de împrumut ale Italiei, nu poate fi susţinută pentru mult timp, iar problemele fundamentale ale zonei euro persistă, a declarat miliardarul american George Soros, potrivit CNBC.

Randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Italiei a coborît sub 4%, iar diferenţa faţă de titlurile germane este de circa 2,52 puncte procentuale, mai puţin de jumătate faţă de nivelurile înregistrate în timpul perioadei acute a crizei, la sfîrşitul anului 2011.

"Recuperarea nu va dura mult. Sîntem într-o situaţie care este departe de a se afla în echilibru", a spus Soros, potrivit cotidianului italian La Stampa.

Noul premier italian, Enrico Letta, se confruntă cu dificultăţi majore, din cauza îndatorării ridicate a ţării, circa 130% din PIB, al doilea cel mai ridicat nivel din zona euro după Grecia, precum şi cu o economie care abia a înregisrat creştere în ultimele două decenii. La problemele economice se adaugă şi sistemul politic disfuncţional al Italiei.

"Italia nu mai este stăpîna propriului destin şi depinde de acţiuni credibile coordonate de către Uniunea Europeană", a spus el.

Miliardarul a afirmat că sînt necesare măsuri pentru deblocarea creditării afacerilor mici şi a reluat apelul pentru politici fiscale şi obligaţiuni comune în zona euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?