X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Sindicatele din Moldova şi Italia vor apăra drepturile migranţilor moldoveni

17 mai. 2013,, 10:03   Societate
2964 0
Foto: newsmoldova.ru
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) şi sindicatul din Italia au semnat un protocol cu privire la apărarea drepturilor moldovenilor care muncesc în Italia.

Potrivit agenţiei "Infotag", preşedintele CNSM, Oleg Budza, a spus joi, în conferinţa de presă de după semnarea documentului, că protocolul este o premieră şi urmăreşte apărarea drepturilor şi intereselor oamenilor muncii din Moldova.

"Cetăţeanul Moldovei cu domiciliu legal sau ilegal în Italia se va putea adresa sindicatului italian, unde îi va fi acordată asistenţă, consultanţă juridică, socială, referitor la drepturile sale la locul de muncă. Pentru aceasta el trebuie să se înscrie în sindicat – de construcţii, agricultură, altfel nimeni nu va presta servicii gratis. 50% dintre muncitorii moldoveni devin membri ai sindicatului, sindicatele italiene sînt destul de active", a menţionat Budza.

Liderul sindical a spus că, potrivit datelor oficiale, 160 de mii de cetăţeni moldoveni se află legal pe teritoriul Italiei, iar alţi 2 mii – ilegal.

În opinia preşedintelui de sindicat, în pofida crizei, locuri de muncă există, dar nu pentru italieni, portughezi, ci pentru moldoveni.

"Ei păstrează locurile de muncă cel mai bine plătite pentru ai lor. Pentru ai noştri – muncă necalificată, în medie pentru 1,5-2,5 mii euro. Statisticile arată că 30% dintre moldovenii care pleacă nu se întorc în ţară. Iar dacă se vor întoarce, noi nu avem ce să le oferim", a spus Oleg Budza.

Conform afirmaţiilor sindicalistului, pentru anul viitor se planifică semnarea unor acorduri similare cu Rusia, Portugalia.

Reprezentantul Confederaţiei Generale a Muncii din Italia, Pietro Soldini, şi-a exprimat speranţa că "odată cu semnarea documentului, tot mai mulţi migranţi vor fi legalizaţi".

În opinia reprezentantului Uniunii Italiene a Muncii, Giuseppe Casucci, migraţia ilegală trebuie combătută, pentru că are impact asupra tuturor. "Acordul va permite protecţia tuturor migranţilor, indiferent de statut. Este o oportunitate de propunere a unei căi noi, de schimbare a lumii, trebuie luate în calcul toate aspectele, pentru că aceasta are efecte asupra demografiei, economiei ţării", a subliniat el.

Viceministrul moldovean al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sergiu Sainciuc, şi-a exprimat speranţa că acordul va fi aplicat în practică.

Evenimentul a fost organizat în cadrul seminarului regional privind protecţia muncitorilor migranţi pe baza cooperării sindicatelor din diferite ţări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?