X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 515

Deputat: Cineva dorește excluderea Zilei Victoriei

4 mai. 2017,, 10:51   Politică
4166 14

Fruntașii PSRM au cerut astăzi organizarea unor audieri parlamentare pe marginea programului de activități prilejuit de Ziua Victoriei, notează NOI.md.

Deputatul socialist Vlad Batrnîcea a acuzat guvernarea de faptul că prin instituirea sărbătorii oficiale Ziua Europei pe data de 9 mai încearcă să anuleze Ziua Victoriei.

„Săptămîna trecută am fost învinuiți de manipulare pentru că ne-am expus împotriva Zilei Europei și am susținut Ziua Victoriei. Cineva dorește dispariția acestei zile. Ieri premierul a dat indicații cu privire la planul de acțiuni pentru Ziua Europei și nu s-a referit la nicio acțiune pentru marcarea Zilei Victoriei, în condițiile în care Moldova face parte din tabăra învingătorilor, pierzînd 70 de mii de oameni în acest război”, a declarat Batrîncea.

În replică, spicherul Andrian Candu a menționat că programul dedicat celebrării Zilei Victoriei a fost adoptat cu mult timp înainte ca Parlamentul să declare ziua de 9 mai drept Ziua Europei. „Nu induceți în eroare publicul. Parlamentul are un program de comemorare la 9 mai. Vă invităm să depunem flori la Memorial în ziua de 9 mai”, a spus Candu.

Deputatul grupului popular European Valeriu Ghilețchi a criticat poziția socialiștilor în această problemă. „Dacă vorbim doar despre victorie, uităm despre un alt element important al păcii și concilierii. Eu nu am auzit de la președinte nimic despre Ziua Europei. Dacă vreți să marcăm în țară mai multă conciliere, haideți să marcăm ambele sărbători, va fi o abordare mult mai corectă”, a remarcat Ghilețchi.

La rîndul său, deputata comunistă Ina Șupac a menționat că acest subiect este speculat de către deputați. Potrivit ei, în fiecare an delegația UE în Moldova organizează la Chișinău un șir de evenimente consacrate Zilei Europei, dar într-o altă zi decît cea de 9 mai. „Și anul acesta Ziua Europei va fi marcată la 13 mai în PMAN, haideți să nu speculăm”, a îndemnat Șupac.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?