Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Mocanu: AIE își dă obștescul sfîrșit (Video)

14 mai. 2013,, 14:09   Politică
9900 1
Foto: antimafie.md
Alianța pentru Integrare Europeană nu mai are șanse de izbîndă în fața tuturor provocărilor politice din ultima perioadă. Declarația aparține liderului Mișcării Populare Antimafie și a fost făcută astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

Sergiu Mocanu consideră că nimic nu mai poate salva AIE de la o catastrofă iminentă ce se va produce în cel mai scurt timp. Potrivit acestuia, de vină ar fi toate hoțiile ieșite la iveală de curînd.

„Încercările lor de a se salva în ultimul moment de o catastrofă iminentă sînt doar ridicole. Noi avem la ora actuală semnale foarte bune că oamenii au început să-și dea seama că AIE nu este o alternativă nici democratică și nici europeană. AIE își dă obștescul sfîrșit și va rămîne în istoria Republicii Moldova ca o mare rușine, care a distrus speranța mai multor oameni nevoiți să ia drumul pribegiei și să le fie rușine că s-au născut în țara asta”, a subliniat Sergiu Mocanu.

În general, liderul Mișcării Populare Antimafie a ținut să menționeze că lucrurile la nivel central au intrat în zona absurdului. ”Filat va ajunge pînă la o asemenea umilință. S-a umilit în fața lui Plahotniuc ca seara Curtea Constituțională să-i interzică să mai candideze la funcția de prim-ministru. După asta mîrlăniile făcute cu Plahotniuc să le acopere cu alte mîrlănii făcute cu Voronin. Cine a putut să-și închipuie că PLDM, care a făcut atîtea declarații proeuropene, a ajuns să voteze împreună cu comuniștii legi care sfidează bunul simț. Mă refer la Curtea Constituțională. Să te apuci să cedezi lui Plahotniuc toată Curtea Constituțională și după asta să pui principii de control asupra Curții Constituționale numai pentru că membrii acesteia sînt oamenii lui Plahotniuc. Cine a putut să-și închipuie asemenea nebunie?, s-a întrebat Sergiu Mocanu.

Întrebat de jurnaliști ce părere are despre vizita la Chișinău a comisarului Uniunii Europene, Stefan Füle, acesta a specificat că salută inițiativa doar că „încercarea sa de a reanima un mort este zadarnică”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?