X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Veteranii susțin schimbarea sistemului electoral

28 apr. 2017,, 09:00   Societate
6648 2

Șapte asociații obștești de veterani și-au anunțat susținerea față de propunerea de modificare a sistemului electoral prin introducerea votului uninominal.

În cadrul unui briefing de presă Victor Sprincean, care a vorbit în numele veteranilor celor șapte asociații, a spus că sistemul uninominal va oferi o personalizare mai mare votului. Votanții vor alege între candidaturi nominale, și nu între liste de partid, la întocmirea cărora nu au avut niciun cuvînt de spus și în care apar multe persoane necunoscute.

„Votul direct pentru un candidat sau altul va genera o majoritate parlamentară care va avea drept efect crearea stabilității politice. Susținem această inițiativă pentru că dacă nu ne implicăm noi, altcineva va alege și nu întotdeauna aceste alegeri sînt în beneficiul cetățeanului simplu”, a adăugat Victor Sprincean.

Veteranul s-a referit și la acțiunile realizate de comun cu Guvernul Republicii Moldova, pe care le-a apreciat ca fiind binevenite pentru întreaga comunitate de veterani. În acest context, Victor Sprincean a menționat aprobarea Planului de acțiuni „Memorie. Onoare. Respect.”. Documentul prevede consolidarea încrederii și îmbunătățirea protecției sociale și de drept a veteranilor de război participanți la acțiunile de luptă din Afganistan și la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.

În contextul Zilei Drapelului de Stat, sărbătorită astăzi, 27 aprilie, veteranii au omagiat tricolorul ca prim semn al suveranității, menționînd că prin tricolor veteranii își comemorează camarazii căzuți în lupte și îi reprezintă pe cei care îndeplinesc misiunea de a sta la straja independenței și suveranității țării.

Cele șapte organizații de veterani au îndemnat colegii dar și simpatizanții lor să participe împreună cu instituțiile publice la lichidarea consecințelor calamităților naturale ce au afectat teritoriul Moldovei în ultimele zile.

Poziția a fost expusă de asociațiile obștești: Uniunea Veteranilor „Sfîntul Gheorghe Biruitorul”, Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova, Federația Veteranilor și Rezerviștilor Structurilor de Forță, Asociația Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne, Asociația „Liga Cavalerilor Ordinului Ștefan cel Mare”, Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan-mun. Chișinău și Asociația „Credință Patriei”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?