Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Magistraţii CC trebuie să aplice legea, dar nu să adopte decizii motivate politic – Iurie Muntean

3 mai. 2013,, 11:12   Politică
2794 0
Foto: hotnews.md
Judecătorii de la Curtea Constituţională (CC) trebuie să aplice legea, dar nu să adopte decizii motivate politic, consideră secretarul Comitetului Central al Partidului Comuniştilor (PCRM), Iurie Muntean.

Solicitat de Agenţia "Infotag" să comenteze proiectul înregistrat de fracţiunea PCRM cu privire la modificarea Legii cu privire la Curtea Constituţională, el a menţionat că, în conformitate cu amendamentele propuse, judecătorii CC vor putea fi demişi pentru încălcarea jurămîntului şi pierderea încrederii.

"Procedura de demitere poate fi iniţiată de 25 de deputaţi, mandatul judecătorului poate fi retras în cazul în care propunerea va fi susţinută de 61 de deputaţi", a explicat Muntean. Potrivit lui, Parlamentul mandatează aceşti funcţionari pentru ca ei să facă justiţie echitabilă şi echilibrată.

"Ei sînt numiţi de noi în funcţii ca, ulterior, să pronunţe decizii politice în favoarea unora şi în defavoarea altora sau în general se ocupă cu dracu ştie ce", a spus deputatul.

În actuala redacţie a Legii se stipulează că judecătorii CC sînt aleşi pe un termen de şase ani şi nu pot fi schimbaţi pe parcursul perioadei menţionate. Magistraţii CC nu pot pretinde mai mult de două mandate consecutive.

Pe 22 aprilie, CC a stabilit că Vlad Filat nu mai poate pretinde funcţia de prim-ministru şi nici nu mai poate asigura interimatul acestei funcţii, pentru că a fost demis sub suspiciunea de corupţie. Unii jurişti afirmă că această decizie vine în contradicţie cu noţiunea "prezumţia nevinovăţiei".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?