Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

La Hollywood va fi filmată versiunea feminina a „Batman”

1 apr. 2017,, 05:00   Externe
1712 0

Universul extins al DC Comics o va include şi pe Batgirl.

Cei de la Warner Bros. au anunţat un film de sine stătător cu aventurile supereroinei, iar la cârmă va sta Joss Whedon, nume cu greutate în succesul adaptărilor concurenţei (Marvel).

Potrivit Variety.com, Whedon (The Avengers, The Avengers: Age of Ultron, Agents of S.H.I.E.L.D) urmează să încheie o colaborare cu cei de la Warner Bros. pentru scenariul, regia, dar şi producţia filmului – încă neintitulat.

Batgirl a apărut prima dată în benzile desenate DC Comics în 1961, creaţie a lui Bill Finger şi Shedon Moldoff sub numele de Betty Kane. În 1967, a fost înlocuită de Barbara Gordon, pănă astăzi cea mai populară eroină care şi-a asumat numele lui Batgirl. În producţiile live-action, a fost interpretată de Yvonne Craig, în serialul TV Batman din 1960 şi de Alicia Silverstone în Batman & Robin (1997) – deşi aici identitatea supereroinei era cea a Babarei Wilson.

Aventura solo a lui Batgirl va marca pentru DC Comics încă o producţie cinematografică cu o eroină în prim-plan. Prima va fi Wonder Woman, cu Gal Gadot în rol titular, cu lansarea pe 2 iunie. A fost anunţat recent şi un spin off al lui Suicide Squad, intitulat Gotham City Sirens, în care Harley Quinn va face echipă cu Catwoman şi Poinson Ivy.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?