Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

Legalitatea aflării procurorului general în funcție sub semnul întrebării

25 apr. 2013,, 23:20   Politică
4645 1
Foto: info-prim.md
Parlamentul a decis constituirea unei comisii speciale pentru examinarea circumstanțelor votării lui Corneliu Gurin la funcţia de procuror general. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei parlamentului cu votul PCRM şi PLDM, relatează NOI.md.
Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi, după s-a constatat că pentru Gurin au votat un număr insuficient de deputați.

Din componenţa comisiei vor face parte deputaţii: PCRM – Anatolie Zagorodnîi (preşedintele comisiei), Eduar Muşuc şi Anatolie Gorilă, PLDM – Iurie Ţap (secretarul comisiei), Anatol Dimitriu, PD- Vasile Botnari.

În termen de şapte zile comisia urmează să prezinte un raport cu privire la rezultatele obținute după investigarea procedurii de votare a procurorului general. Membrii comisiei vor examina stenograma ședinței Parlamentului din ziua de joi 18 aprilie, precum și materialele video care au fost solicitate de raportori.

Deputații au votat pentru numirea lui Corneliu Gurin în funcția de procuror general pe 18 aprilie. Asta chiar dacă ex-președintele Parlamentului a propus candidatura lui Gurin în dimineața aceleiași zile .
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?